Zece ani de la aderarea României la NATO

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...

Zece ani de la aderarea României la NATO

Eveniment 17 Mai 2014 / 00:00 731 accesări

APORT DE VALOARE Secretarul general al NATO, Anders Fogh Rasmussen, s-a aflat joi şi vineri la Bucureşti, o vizită cu dublu caracter simbolic referitor la împlinirea a zece ani de la aderarea României la NATO, dar şi la rolul geo-strategic pe care ţara noastră îl joacă în soluţionarea crizei din Ucraina. Din delegaţia oficialului NATO a făcut parte purtătorul de cuvânt Oana Lungescu, asistentul secretarului general pentru riscuri de securitate emergente, Sorin Ducaru, şi Mirela Maghiar, director adjunct de cabinet, ceea ce arată importanţa pe care au căpătat-o România şi specialiştii săi în cadrul Alianţei. Anders Fogh Rasmussen a fost primit de ministrul Apărării, Mircea Duşa, premierul Victor Ponta şi de vicepremierul Gabriel Oprea, vineri, la sediul MApN, şi ulterior a purtat discuţii cu şeful statului, Traian Băsescu, la Cotroceni.

Mesajul adus la Bucureşti de către secretarul general al NATO a readus în atenţie subiecte deja expuse de acesta referitor la creşterea bugetelor pentru armată în statele din estul Europei. O primă realizare a vizitei a fost anunţul premierului Ponta că alocările bugetare pentru Ministerul Apărării Naţionale vor creşte gradual şi vor ajunge la 2% din PIB în 2017, aşa cum este solicitat la nivelul tuturor membrilor NATO. Caracterul discuţiilor referitoare la criza din Ucraina a rămas deocamdată secret, dar Anders Fogh Rasmussen a exprimat recunoaşterea ataşamentului României faţă de NATO prin găzduirea avioanelor de luptă canadiene sau prin participarea activă la o serie de proiecte multilaterale, precum sistemul antirachetă. “România dă un bun exemplu, de urmat de către aliaţi”, a afirmat oficialul NATO, căruia preşedintele Băsescu i-a adus aminte că “Marea Neagră a devenit partea cea mai sensibilă din regiune, cu vulnerabilitatea cea mai mare”, şi a pledat pentru consolidarea flancului estic al Alianţei.

PREGĂTIŢI DE ORICE! Secretarul general al NATO, Anders Fogh Rassmusen, a comentat că, după ceea ce s-a întâmplat în Ucraina, nimeni nu poate să mai aibă încredere în aşa-numitele garanţii ale Rusiei cu privire la suveranitate şi integritate teritorială. Acesta a ţinut să precizeze că Ucraina este cea care trebuie să îşi decidă viitorul statut şi a menţionat că acelaşi lucru se aplică şi R. Moldova. Totodată, oficialul NATO a afirmat că “este puţin dramatic” să discutăm despre un al Treilea Război Mondial, dar că poate asigura că NATO este pregătită să îşi apere aliaţii, fiind luate măsuri imediate. “Aţi văzut prezenţă navală în Marea Neagră şi Marea Baltică, mai multe forţe pe teren. Deci am luat măsuri pentru a consolida apărarea colectivă şi nu vom ezita să luăm şi alte măsuri, dacă este nevoie, pentru a oferi o apărare şi protecţie eficiente aliaţilor noştri. Suntem pregătiţi!”, şi-a încheiat declaraţiile oficiale Rassmusen.



12