Târâș-grăpiș, a trecut un deceniu de când România se poate numi, măcar la nivel declarativ, o țară europeană. La 1 ianuarie 2017 s-au împlinit zece ani de la aderarea României la Uniunea Europeană, moment din care în vocabularul nostru au intrat expresii precum „Parlament European”, „europarlamentari”, „fonduri europene” și multe alte sintagme asemănătoare. Dacă ar fi să ne luăm după Ministerul Afacerilor Externe (MAE), care a trimis un comunicat presei cu respectiva ocazie, „acest deceniu a reprezentat pentru România o perioadă fastă de modernizare și de dezvoltare socio-economică, de îmbunătățire a calității vieții cetățenilor români, de valorificare a integrării în Piața Unică Europeană”. Dacă privim, însă, în jurul nostru, observăm că prea multe lucruri nu s-au schimbat. Infrastructura este sub orice critică. Puținii kilometri de autostradă pe care îi avem sunt făcuți mai mult în bătaie de joc. Pierdem fonduri europene cu duiumul din cauza birocrației, iar atunci când apucăm să cheltuim ceva, dăm banii pe investiții care se dovedesc a fi inutile, cum ar fi centrele de informare turistică în sate uitate de lume sau parcuri și locuri de joacă în zone inundabile. În rest, „în toată această perioadă, România s-a situat printre promotorii cei mai activi ai continuării și consolidării procesului de integrare europeană. Angajarea fermă și contribuția la eforturile vizând identificarea de soluții la provocările cu care UE se confruntă sunt recunoscute ca atare de partenerii noștri și reprezintă confirmări ale rolului pe care România îl are astăzi în familia europeană”, după cum ne mai spun cei de la MAE, în comunicatul lor demn de o epocă de aur... europeană.