Militarii din Forţele pentru Operaţii Speciale (FOS) din Armata României împlinesc astăzi zece ani de la înfiinţarea primei structuri de acest gen de armă. Punând accentul pe calitate şi nu pe cantitate, România a reuşit, în ultimul deceniu, să-şi construiască structuri FOS profesioniste, încadrate de militari de elită, cu aptitudini dezvoltate de luptători, dar şi operaţionale, tehnice şi lingvistice. Aceşti militari sunt, în acelaşi timp, paraşutişti, scafandri, alpinişti, capabili să facă faţă oricărei situaţii şi să îndeplinească o varietate foarte mare de misiuni. Un pas important în consolidarea structurilor de forţe pentru operaţii speciale a fost constituirea, în anul 2011, a Brigăzii 6 Operaţii speciale „Mihai Viteazul” care, în acelaşi an, a primit şi Drapelul de luptă. În ceea ce priveşte contribuţia României cu structuri de FOS în teatrele de operaţii, Afganistanul a reprezentat şi reprezintă proba de foc pentru FOS române. Astfel, în aprilie 2006, primul contingent românesc de FOS şi-a început misiunea în Afganistan, în cadrul operaţiei „ENDURING FREEDOM”, al forţelor de coaliţie conduse de SUA. Începând cu aprilie 2008, FOS române din Afganistan desfăşoară operaţii militare în cadrul ISAF, executând misiuni de luptă în zone considerate din cele mai periculoase. În cei şapte ani de misiuni de luptă în Afganistan, FOS şi-au demonstrat aptitudinile şi posibilităţile, curajul, coeziunea, spiritul de sacrificiu şi de camaraderie. Acest fapt este dovedit de numeroasele medalii şi certificate de apreciere, atât naţionale cât şi internaţionale primite de membrii FOS care au luptat în Afganistan.