Timp de cinci zile, în perioada 22-26 august, piaţeta Cazinoului din staţiunea Mamaia a devenit locul unde tradiţia meşteşugului popular artistic s-a întîlnit cu modernitatea. Meşteri populari din toate colţurile ţării au venit la Mamaia, la cea de-a X-a ediţie a „Tîrgului Naţional al Meşterilor Populari”, pentru a prezenta publicului larg obiecte cu valoare artistică, dar şi practică, lucrate manual, dar şi pentru a împărtăşi „profanilor“ cîteva dintre secretele meşteşugurilor lor. Pentru că ziua trecea greu, avînd în vedere sfîrşitul de vară torid, meşterii au continuat să-şi sporească generoasa ofertă, lucrînd chiar în faţa turiştilor.
„A fost o ediţie a tîrgului meşterilor populari foarte curată, numai cu meşteri autentici. Anul acesta am avut şi romi argintari, care s-au prezentat cu multe bijuterii din argint, cu costume populare tradiţionale şi cu multe podoabe. Nu au lipsit nici căldărarii din Sibiu“, a declarat directorul Muzeului de Artă Populară, dr. Maria Magiru. Însă, la cea de-a zecea ediţie a Tîrgului Naţional al Meşterilor Populari, au fost şi absenţe considerabile. Publicul a resimţit absenţa ceramiştilor din Marginea (ceramică neagră), Corund şi Vlădeşti (ceramică albă), plecaţi la festivaluri internaţionale. Dar, dincolo de acest aspect, publicul constănţean şi turiştii aflaţi pe litoralul românesc sînt deosebit de încîntaţi să-i vadă pe meşterii populari la lucru şi să le cumpere obiectele. Cei care nu au avut ocazia să viziteze Tîrgul Meşterilor din Mamaia, pot să le vadă lucrările şi la standul cu vînzare de la Muzeul de Artă Populară Constanţa. Cu acest prilej, ei pot să viziteze şi expoziţia temporară de la parterul instituţiei de cultură „Meşteşuguri artistice - tradiţie şi modernitate“. În cadrul acestei manifestări sînt prezentate publicului larg piese din patrimoniul muzeului, din diferite genuri ale creaţiei artistice populare, care pun în evidenţă prelucrarea în contemporaneitate de către meşteşugari a elementelor de cultură tradiţională caracteristice.
Cea de-a X-a ediţie a „Tîrgului Naţional al Meşterilor Populari” a fost organizată de Muzeul de Artă Populară, cu sprijinul Primăriei Municipiului Constanţa.