Zece bănci reclamate de constănţeni la Protecţia Consumatorului

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...

Zece bănci reclamate de constănţeni la Protecţia Consumatorului

Una singură a primit avertisment din partea inspectorilor OJPC
Eveniment 03 Iulie 2008 / 00:00 2176 accesări

La nivelul întregii ţări a început să plouă cu reclamaţii la adresa băncilor. Acestea se referă la rambursări anticipate neoperate în cont, tranzacţii bancare eronate, lichidări de conturi neoperate, înregistrarea consumatorilor la Biroul de Credit pentru datorii pe care aceştia de fapt nu le aveau şi fără a fi notificaţi, calcul greşit la lichidarea conturilor. Din cauza gafelor salariaţilor băncilor, consumatorii au fost obligaţi să plătească de mai multe ori aceleaşi comisioane şi penalităţi pentru rate deja achitate, motiv pentru care, la nivel naţional, au fost demarate ample acţiuni de verificare. Şi la nivelul judeţului Constanţa au fost primite zece reclamaţii, astfel că reprezentanţii Oficiului Judeţean pentru Protecţia Consumatorului (OJPC) au dispus acţiuni de verificare. Potrivit directorului OJPC Constanţa, ing. Gheorghe Trandafir, toate reclamaţiile au fost luate în calcul. “Au fost constituite echipe de control care s-au deplasat la faţa locului”, a spus directorul OJPC. În urma verificărilor s-a constatat că doar o singură unitate bancară greşise, aşa că sancţiunea primită a constat într-un avertisment. Specialiştii Autorităţii Naţionale pentru Protecţia Consumatorilor (ANPC) au ajuns la concluzia că este nevoie de reglementări suplimentare a relaţiei client-bancă, astfel că s-a impus o întîlnire cu reprezentanţii Asociaţiei Române a Băncilor (ARB). Secretarul de stat, Dan Vlaicu, spunea că, în scopul asigurării protecţiei pentru clienţii băncilor, ANPC va iniţia o lege cu măsuri de protecţie a consumatorilor de servicii financiare, privind stabilirea unor comisioane nemodificabile ca valoare, fixe sau procent, pe toată durata derulării unui contract de credit, aceste comisioane putîndu-se modifica doar în sensul diminuării sau eliminării lor. Totodată, vor fi stabilite şi formule clare şi transparente de calcul a dobînzii variabile. Reamintim că se are în plan ca pentru modificarea dobînzii de bază, banca să fie obligată să notifice clientul prin intermediul extrasului de cont sau printr-o anexă la extras. Extrasul poate fi transmis clientului prin poştă sau poate fi păstrat în bancă, la dispoziţia acestuia, conform opţiunii împrumutatului la data semnării contractului. Clientul are opţiunea să accepte plata comisionului şi să deruleze în continuare creditul în noile condiţii de cost, să ramburseze integral creditul sau să transfere creditul la altă bancă. Pînă la transformarea proiectelor în lege, la nivelul ANPC şi ARB - s-a stabilit un grup de lucru operativ care va continua analiza şi va stabili procedura aplicării deciziilor luate. Un prim pas ar putea să îl constituie implementarea, şi în ţara noastră, a unui Cod de Bune Practici în domeniul bancar, decizie voluntară care aparţine băncilor, dar care reprezintă o condiţie pe piaţa financiară mondială.

Taguri articol


12