De la declanșarea codului de vreme rea în județul nostru, în noaptea de 5 spre 6 ianuarie, și până pe 6 ianuarie, ora 14.00, Serviciul de Ambulanță Județean (SAJ) Constanța a transportat la cea mai mare unitate sanitară din județ - Spitalul Clinic Județean de Urgență ”Sf. Apostol Andrei” (SCJU) Constanța - 10 cazuri sociale, anunță, într-un comunicat, SCJU. ”Toţi aceşti pacienţi sunt investigaţi şi cei a căror stare de sănătate permite vor fi transferaţi la adăpostul amenajat de autorităţile locale”, se arată în documentul citat. Aceeași sursă arată că activitatea medicală decurge în parametri normali. Totodată, din data de 5 ianuarie, ora 22.00, şi până pe 6 ianuarie, ora 14.00, UPU-SMURD a SCJU a înregistrat 135 de prezentări (107 adulţi şi 28 de copii), 45 de internări (32 de adulţi şi 13 copii), 4 cazuri STI (3 adulţi şi 1 copil).