Caravana Fashiontv (FTV) a poposit, ieri, la hotelul Palm Beach din staţiunea Mamaia, unde s-a desfăşurat un casting special la care au participat 30 de tinere constănţence interesate de modelling, în vederea participării la „Bucharest Fashion Week”. Evenimentul va avea loc în Capitală, la Ramada North Hotel, în perioada 3-5 decembrie. Dintre participante, doar zece au reuşit să îndeplinească cerinţele casting-ului şi să fie remarcate de reprezentanţii FTV.
Tinerele au defilat şi au pozat în ţinute de zi, costume de baie şi ţinute din colecţia Fashiontv. Juriul casting-ului a fost alcătuit din deţinătorul SC FTV RO SRL, Ion Mirea şi modelling manager-ul din cadrul FTV, Ina Podar. La eveniment a fost prezentă şi câştigătoarea titlului „Miss Constanţa” 2012 din cadrul Fashiontv Summer Festival, Maria Raluca Iacob, dar şi Mihai Mazăre, fratele primarului Constanţei, Radu Mazăre, în calitate de invitat special. Tinerele, în majoritate eleve de liceu, multe dintre ele aflate pentru prima oară la o astfel de selecţie, au avut mari emoţii, defilând şi pozând sub privirile rudelor sau prietenilor şi mai ales sub privirile atente ale juriului, care le-a oferit sfaturi privind conduita unui model profesionist. Cele mai tinere concurente de la acest casting au avut vârsta de 15 ani.
La finalul casting-ului, „Miss Constanţa” 2012, Maria Raluca Iacob, a precizat: „Fetele au fost emoţionate, ceea ce e firesc, la început, dar au învăţat pe loc ce presupune un casting profesionist şi s-au descurcat mai bine spre final. Am fost prezentă aici să le încurajez şi să le ajut cu câte un sfat. Atât finalistele, cât şi celelalte fete au fost bucuroase să participe. S-a ţinut cont de greutate şi de vârstă, cea minimă admisă fiind de 15 ani, de aspectul fizic şi mai ales de… atitudine. Constănţencele sunt foarte frumoase şi poate că vreuna din concurentele de la acest casting va fi chiar viitoarea Miss Constanţa. Marea majoritate s-au încadrat cu brio în ceea ce se caută, dar au fost şi câteva fete cu câteva kilograme în plus, însă nimic exagerat şi uşor de corectat”.
Caravana FTV va fi prezentă, joi şi vineri, în clubul Space din Bucureşti, unde vor fi organizate casting-uri cu începere de la ora 16.00. Finalistele vor avea ocazia să participe la activităţile din cadrul Bucharest Fashion Week, precum prezentări de modă, concursuri de miss - Top Model România şi Miss România FTV, la evenimentele de anul viitor - Fashiontv Summer Festival, Miss Litoral, Miss Fashiontv „Black Sea” sau la evenimentele Fashiontv din întreaga lume.