Zece răniți din Ucraina vor fi trataţi în spitale militare din România, între care cel din București, imediat ce se vor rezolva pe cale diplomatică toate formalitaţile pentru aducerea acestora în ţară, a declarat, astăzi, la Galați, ministrul Apărării, Mircea Duşa. Ministrul Mircea Dușa a afirmat că mai mulți medici români au mers la Kiev, în Ucraina, pentru trierea răniților, iar zece dintre aceștia vor fi aduşi şi trataţi în spitale militare din România. ”Au fost medicii militari la Kiev, au făcut trierea pacienţilor, sigur că urmează ca pe cale diplomatică să rezolvăm problemele actelor de identitate ale răniţilor pe care urmează să-i aducem în România. Am înţeles că zece persoane au fost pregătite pentru a fi aduse şi tratate în Spitalul Militar din Bucureşti şi în alte spitale militare din ţară. Probabil că imediat ce se termină aceste formalităţi vom organiza aducerea lor în ţară şi repartizarea pe spitalele unde vor fi trataţi”, a spus Mircea Duşa. Întrebat dacă este vorba despre răniţi civili sau militari, ministrul a răspuns: ”Sunt zece persoane rănite”. Ministrul Apărării, Mircea Duşa, şi şeful Statului Major General, generalul-locotenent Nicolae Ciucă, au participat, astăzi, la Poligonul Smârdan din judeţul Galaţi, la evaluarea exerciţiului de alertare desfăşurat la nivelul Comandamentului Diviziei 2 Infanterie ”Getica" din Buzău şi al structurilor subordonate din garnizoanele Focşani, Galaţi şi Brăila.