Zeci de arme nucleare americane din Turcia ar putea ajunge la terorişti

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...
Baza NATO de la Incirlik, sub semnul nesiguranței

Zeci de arme nucleare americane din Turcia ar putea ajunge la terorişti

Externe 16 August 2016 / 15:29 487 accesări

Lovitura de stat eșuată din Turcia, orchestrată de o parte a armatei, a readus în discuție siguranța armamentului american stocat la baza militară de la Incirlik, intens folosită de forțele aeriene SUA în raidurile lansate în Siria și în Irak. Din păcate, numeroși sunt chiar turcii care se opun prezenței americane la Incirlik, știut fiind faptul că Fethullah Gulen, clericul musulman considerat a fi orchestratorul loviturii de stat, este refugiat în SUA. Mai mult decât atât, președintele turc, Recep Tayyip Erdogan, a declarat că militari din baza de la Incirlik ar fi complotat împotriva sa, la lovitura de stat eșuată. Autoritățile de la Ankara au îndrăznit chiar să acuze și un general american de implicare în puciul eșuat, așa că siguranța armelor SUA de la Incirlik este pusă serios sub semnul întrebării, mai ales că acestea se află la o aruncătură de băț de Siria și de grupările teroriste de acolo.

Un raport elaborat de Stimson Center din SUA, o organizație nonguvernamentală care militează pentru pace, arată că zeci de arme nucleare americane stocate la baza aeriană de la Incirlik din Turcia, nu departe de graniţa siriană, riscă să ajungă în mâinile teroriştilor sau altor forţe ostile, informează cotidianul britanic ”The Sun”. Siguranţa acestui arsenal aflat la doar 110 kilometri distanță de Siria este pusă în discuţie de mult timp, dar puciul din 15 iulie a relansat dezbaterile. Protecţia celor aproximativ 50 de arme nucleare staţionate la baza Incirlik a reprezentat mereu un subiect de discuţii aprinse peste ocean. ”Este imposibil să se ştie dacă SUA ar fi putut menţine controlul asupra acestor arme, în cazul unui război civil prelungit în Turcia”, afirmă Laicie Heeley, co-autor al raportului amintit. Baza aeriană din Incirlik reprezintă o miză strategică pentru coaliţia împotriva grupării teroriste Stat Islamic condusă de Washington, deoarece oferă un acces rapid la ţintele vizate în Irak şi în Siria. Raportul avertizează că a stoca aproximativ 50 de arme nucleare americane în baza aeriană Incirlik seamănă cu a juca ruleta rusească.

Specialiştii neagă însă că ar fi vorba despre o ameninţare reală, ”pentru că armele nucleare de la Incirlik nu pot fi folosite fără coduri, făcând imposibilă activarea lor fără autorizaţie”. Slabă nădejde, am putea spune, știut fiind faptul că orice cod este făcut pentru a fi spart. Întrebaţi cum comentează raportul Stimson Center, oficialii Pentagonului au evitat să răspundă clar, subliniind doar că au luat ”măsurile adecvate pentru a asigura securitatea personalului şi a instalaţiilor sale”. În luna martie, Pentagonul a ordonat, din motive de securitate, evacuarea familiilor militarilor şi personalului civil staţionat în sudul Turciei. Nici acum, situația nu este mai bună. Imediat după puciul eşuat din 15 iulie, comandantul turc al bazei a fost arestat, la fel cum s-a întâmplat cu mii de generali, judecători şi procurori acuzaţi de regimul de la Ankara că au susţinut tentativa de lovitură de stat. Îngrijorările legate de Incirlik fac parte dintr-un capitol mai larg legat de programul de modernizare nucleară al Pentagonului. În total, în Europa există circa 180 de arme nucleare, în baze militare din Olanda, Belgia, Germania, Italia și Turcia.

Taguri articol


12