07 Ianuarie 2025, 09:04
Zeci de cetacee au fost găsite moarte în mare după ce două petroliere s-au scufundat în Marea Neagră la mijlocul lunii decembrie, a anunțat duminică un ONG specializat cu sediul la Soci, în sud-vestul Rusiei, potrivit AFP.
„Am înregistrat 61 de cetacee moarte, inclusiv 32 de indivizi care au murit după 15 decembrie, ale căror decese sunt cel mai probabil legate de deversarea de petrol”, a deplâns ONG-ul rus Delpha pe Telegram.
La 15 decembrie, două petroliere rusești, Volgoneft-212 și Volgoneft-239, au eșuat în timpul unei furtuni în strâmtoarea Kerch, între Rusia și peninsula ucraineană Crimeea, anexată de Moscova în 2014. Navele transportau 9 200 de tone de păcură, din care aproximativ 40% s-ar fi putut vărsa în mare.