Casa Albă a anunțat vineri, când SUA au marcat Ziua Egalității pentru Femei, că încă 29 de firme mari, printre care Apple, Facebook, Coca-Cola, Hilton și Visa, au semnat angajamentul de a plăti femeilor salarii egale cu bărbații, informează Xinhua.
Inițiativa a fost lansată în urmă cu două luni de președintele Barack Obama, la Summitul Femeilor Americane din iunie. Numărul companiilor care s-au raliat a ajuns la 50, iar împreună acestea au milioane de angajați, se arată într-un comunicat al administrației americane.
Documentul precizează că o femeie câștigă în SUA, pentru program de lucru normal, doar 79% din salariul unui bărbat. Diferența s-a redus puțin în ultimii ani. Firmele cu rol critic vor lua mai multe măsuri pentru reducerea diferențelor de gen în salarizare, printre care studii anuale, diminuarea favorizării sau defavorizării inconștiente și eliminarea barierelor structurale la angajare și promovare.
Cu ocazia semnării angajamentului, compania Apple a declarat că "munca egală merită salarizare egală". Facebook a susținut că deja poate anunța "cu mândrie" că femeile și bărbații câștigă la fel în gigantul mediilor sociale.
Alte firme de primă mărime semnatare ale documentului sunt General Motors, IBM, IKEA SUA, Intel, LinkedIn, MailChimp și Nike.
Ziua Egalității pentru Femei aniversează certificarea celui de-al 19-lea amendament la constituția SUA, care a acordat drept de vot femeilor în 1920.