Statistica fenomenului infracțional relevă o creștere a criminalității în rândul minorilor care comit fapte penale. O altă latură îngrijorătoare pentru oamenii legii este că minorii își încep activitatea infracțională la vârste din ce în ce mai fragede. Doi adolescenți de 15 și 16 ani au ajuns în atenția anchetatorilor, fiind acuzați de comiterea mai multor furturi. Ofițerii Biroului de Investigații Criminale au dat de urma unui individ care este acuzat de comiterea a cinci furturi din locuințe. Potrivit anchetatorilor, în perioada august - octombrie, Ginghiz Șaban, de 16 ani, a dat atacul la cinci imobile de pe raza municipiului Constanța. Conform anchetatorilor, individul a pătruns în locuinţele respective prin escaladarea şi forţarea ferestrelor. Din interior, suspectul a furat diferite bunuri, prejudiciul fiind în valoare de 43.000 de lei. Joi dimineață, ofițerii Biroului de Investigații Criminale împreună cu polițiștii din Castelu au dat de urma lui Șaban și acesta a fost escortat la Poliție, pentru audieri. Pe numele lui a fost întocmit dosar penal pentru comiterea infracțiunii de furt și a fost reținut pe bază de ordonanță. Vineri după-amiază, Șaban a fost prezentat magistraților cu propunere de arestare preventivă.
PESTE 20 DE FURTURI Un alt adolescent a ajuns în fața magistraților vineri după-amiază, după ce anchetatorii au stabilit că este autorul mai multor furturi. Oamenii legii spun că F.I.G., de 15 ani, a spart o societate comercială situată pe raza Secției 2 Poliție Constanța și din interior a furat cinci laptopuri. Totodată, anchetatorii au stabilit că, în perioada februarie - noiembrie 2013, adolescentul a mai dat 11 atacuri. Potrivit oamenilor legii, acesta a spart mai multe autoturisme și societăți comerciale. Polițiștii au efectuat o percheziție la locuința adolescentului și l-au escortat la audieri. „De asemenea, minorul a fost prezentat la Serviciul de Medicină Legală Constanţa pentru expertizare în vederea stabilirii discernământului, fiind bănuit în alte opt dosare penale privind furturi din autoturisme şi societăţi comerciale săvârşite în perioada martie - octombrie 2014 şi aflate în lucru la Secţia 2 Poliţie“, a declarat purtătorul de cuvânt al Inspectoratului de Poliție al Județului Constanța, ag. șef adj. Bogdan Păduraru. Potrivit anchetatorilor, prejudiciul în cazul jafurilor este de 35.300 lei, fiind recuperat 30%.