Zeci de liceeni, sancţionaţi după ce și-au înjurat profesorii pe Facebook

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...

Zeci de liceeni, sancţionaţi după ce și-au înjurat profesorii pe Facebook

Lifestyle 26 Februarie 2015 / 16:27 1048 accesări

Peste 60 de elevi ai Liceului "Gheorghe Şincai" din Cluj-Napoca au fost sancţionaţi cu mustrare scrisă sau mutarea în alte licee, plus scăderea notei la purtare, între 9 şi 4, după ce au postat pe un grup privat de pe o reţea de socializare injurii sau comentarii denigratoare la adresa dascălilor. Potrivit unui comunicat de presă remis, astăzi, de conducerea Liceului Teoretic "Gheorghe Șincai", 62 de elevi ai școlii au fost cercetați disciplinar în cadrul unei comisii interne de anchetă, după ce au fost acuzați că au postat pe un grup privat de pe o rețea de socializare, injurii și comentarii denigratoare la adresa cadrelor didactice, în urma anchetei 61 de elevi fiind sancționați. "Un număr de 61 de elevi ai liceului au primit sancțiuni prevăzute de Regulamentul de Organizare și Funcționare a Unităților de Învățământ preuniversitar, de la mustrarea scrisă până la mutarea disciplinară în altă unitate de învățământ. Sancțiunile au fost însoțite de scăderea notei la purtare în intervalul cuprins între notele 9 și 4", se arată în comunicatul școlii. Reprezentanții liceului au mai precizat că nu s-au aplicat sancțiuni care prevăd exmatricularea elevilor, iar sancțiunile complementare, cum este scăderea notei la purtare, vor putea fi ridicate până la sfârșitul anului școlar, "dacă elevii dovedesc un comportament ireproșabil". Conducerea liceului a refuzat să spună însă câţi elevi au primit mustrare scrisă şi câţi ar urma să fie mutaţi la alte licee, invocând "protejarea identităţii" acestora.

Taguri articol


12