Zeci de localităţi constănţene, fără energie electrică

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...

Zeci de localităţi constănţene, fără energie electrică

Politică 23 Februarie 2009 / 00:00 555 accesări

Din cauza ruperii unui conductor, sîmbătă, 21 februarie, în jurul orei 6.00, zece localităţi din judeţul Constanţa - Adamclisi, Zorile, Şipote, Deleni, Vlahi, Florii, Abrud, Alimanu, Haţeg şi Dunăreni - au rămas fără energie electrică. Pînă în ora 12.00, au fost realimentate patru dintre localităţi rămînînd în continuare fără energie electrică locuitorii din Adamclisi, Zorile, Şipote, Deleni, Haţeg şi Abrud. O oră mi tîrziu, din cauza vîntului puternic, trei localităţi din zona Negru Vodă, au rămas şi ele fără electricitate: Dărăbani, Vîlcele şi Coroana. “În acest caz, defecţiunea a fost identificată foarte repede şi s-a făcut o realimentare din reţea, situaţia revenind la normal. În jurul orei 9.30, timp de două ore, au rămas fără electricitate şi localităţile Castelu, Cochirleni şi Rasova”, a declarat purtătorul de cuvînt al Enel Electrica Dobrogea, Johanna Scîntee. Din cauza condiţiilor meteorologice nu s-a putut interveni mai repede în cazul localităţii Urluia, ai cărei locuitori nu au avut electricitate de sîmbătă seară, de la ora 20.30 şi pînă duminică, la ora 11.00. Avaria de sîmbătă a mai afectat alte 17 localităţi din zona Cobadin - Băneasa, dar pentru acestea s-a putut interveni operativ, în două ore fiind realimentaţi cu energie electrică toţi consumatorii. “Echipele Enel Distribuţie Dobrogea au intervenit cu promptitudine şi lucrează la remedierea avariei. Se estimează că, pînă la lăsarea serii (duminică seara - n.r.), în cele şase localităţi rămase fără energie electrică din cauza condiţiilor meteorologice, alimentarea cu tensiune va fi reluată”, a mai declarat purtătorul de cuvînt.

Taguri articol


12