Zeci de metri din malul lacului Techirghiol s-au surpat

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...

Zeci de metri din malul lacului Techirghiol s-au surpat

Administrație 28 Octombrie 2016 / 13:42 3649 accesări

Locuitorii din Eforie par să nu mai scape de problemele cauzate de alunecări de teren și de surpări. După ploile abundente din ultima vreme, o porțiune de teren de 13 metri de pe strada Gării din Eforie Sud s-a surpat, iar o altă porțiune, de 53 de metri, s-a lăsat, ducând la o diferență față de axul drumului de 40 de centimetri. În urma inspecțiilor efectuate la fața locului, s-a constatat faptul că alunecarea de teren s-a produs din cauza eroziunii naturale a solului în partea de est a lacului Techirghiol şi precipitaţiilor din ultima vreme. În aceste condiții, există pericolul de a se prăbuși toată strada, ceea ce i-ar izola complet pe locuitorii din zonă de restul lumii. „Dacă toată strada se va surpa, va fi imposibilă intervenţia la timp a autovehiculelor de intervenţie (Ambulanța, Pompieri, Poliție) la locuinţele riveranilor. În zonă funcţionează Gara CFR, cu personalul auxiliar, Hotelul Argeș, care apaține U.M. 0224, și un depozit de materiale. În plus, există și circa 6 - 7 imobile locuite”, se arată într-un comunicat al Primăriei Eforie.

PRIMELE MĂSURI, PRIMELE CHELTUIELI

Pentru că pericolul este iminent, autoritățile locale au convocat Comandamentul Local pentru Situații de Urgență, pentru a inspecta zona și a dispune primele măsuri de remediere a problemei. Imediat după inspecție, o echipă a Enel a mutat un stâlp de electricitate, pentru a evita producerea vreunei avarii. De asemenea, muncitorii RAJA au remediat o problemă provocată de surpare. Totodată, spun reprezentanții autorităților locale, au fost anunțate toate autoritățile abilitate să intervină (Primăria Techirghiol, Prefectura, Consiliul Județean Constanța, Inspectoratul pentru Situații de Urgență „Dobrogea” și Administrația Bazinală de Apă Dobrogea - Litoral). Primăria a anunțat că, pentru remedierea situației, va aloca 40.000 de lei, ce reprezintă întreaga sumă din Fondul de rezervă al autorităţilor locale. Totuși, reprezentanții Primăriei spun că suma este insuficientă pentru remedierea întregii probleme.



12