Zeci de mii de români pe litoral

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...
Tradiţie respectată. De 1 Mai

Zeci de mii de români pe litoral

Eveniment 18 Aprilie 2012 / 00:00 586 accesări

Nici bine nu s-a terminat minivacanţa de Paşte, că românii au şi început pregătirile pentru 1 Mai. Potrivit preşedintelui Asociaţiei Litoral - Delta Dunării, Corina Martin, în acest an, sărbătoarea aduce o nouă minivacanţă, de patru zile, după ce guvernanţii au decis ca şi ziua de luni, 30 aprilie, să fie liberă (practică întâlnită în cazurile în care o zi lucrătoare este cuprinsă între două zile libere - n.r.). Dacă de Paşte agenţiile de turism din Bulgaria au anunţat că 6.000 de români şi-au achiziţionat vacanţe pentru litoralul bulgăresc, pentru 1 Mai, pe malul românesc al Mării Negre sunt aşteptaţi 20.000 de turişti. Pe lângă mare, soare (dacă vremea va ţine cu turiştii) şi nisip, cei care aleg să petreacă 1 Mai pe litoralul românesc vor beneficia şi de diverse evenimente, organizate de autorităţile locale. „Prin acţiunile organizate în această perioadă se numără şi târgul de antichităţi „Antica” din Eforie Sud şi o serbare câmpenească în Năvodari. Din păcate, până la această oră nu am primit niciun răspuns din partea autorităţilor locale din Mangalia”, a spus Martin. Cele mai multe acţiuni vor avea loc în staţiunea constănţeană Mamaia, unde sunt aşteptaţi să ajungă 90% din totalul turiştilor. „Ne bucurăm foarte mult că, în acest an, reprezentanţii Ministerului Turismului au ţinut cont de recomandările noastre şi au mutat centrul de acţiune al evenimentelor organizate cu prilejul lui 1 Mai în Mamaia. În acest weekend prelungit, turiştii vor beneficia de spectacole, precum şi de diverse evenimente organizate în cluburi. Acţiunile se adresează unui public tânăr, pentru că majoritatea turiştilor care vin pe litoral de 1 Mai sunt tineri”, a mai spus preşedintele Asociaţiei Litoral.

PREŢURI PENTRU TOATE BUZUNARELE Românii care doresc să vină pe plajele româneşti de 1 Mai au la dispoziţie o serie de oferte din partea hotelierilor. Astfel, pentru două stele, tarifele practicate sunt cuprinse între 45 şi 60 de lei pe noapte, de persoană. Pentru trei stele, turiştii vor scoate din buzunar între 50 şi 65 de lei pe noapte de persoană, pentru zona Eforie Sud, şi între 75 şi 90 de lei pe noapte de persoană pentru zonele Neptun şi Mamaia. Cei care doresc să se cazeze la patru stele vor plăti între 130 şi 145 de lei. Atât la hotelurile de trei stele, cât şi la cele de patru stele, în tarif intră şi micul dejun. De asemenea, pentru banii plătiţi, la hotelurile de patru stele, precum şi la cele de cinci stele (200 de lei pe noapte de persoană), turiştii pot beneficia şi de facilităţile de tip SPA din cadrul unităţii hoteliere.



12