Cel puțin 37 de persoane și-au pierdut viața în sud-estul Republicii Democrate Congo în urma deraierii unui tren. "Au murit 37 de oameni, dar poliția consideră că ar putea fi mai mulți", a declarat un purtător de cuvânt al guvernului, Lambert Mende. Potrivit unui responsabil al administrației locale, bilanțul deceselor este de peste 50. Dikanga Kazadi, ministru de interne în Katanga, a furnizat un bilanț provizoriu de 56 de morți și 69 de răniți. Drama s-a petrecut în apropiere de Kamina, o localitate situată la circa 600 km de Lubumbashi, capitala provinciei miniere Katanga, bogată în resurse. A fost lansată o anchetă pentru a stabili cauzele accidentului, în care ar fi fost implicat un tren de marfă care transporta și persoane. Infrastructura Republicii Democrate Congo este într-o stare extrem de precară după decenii de conflict și neglijare, iar deplasările dintr-un loc într-altul reprezintă o problemă pentru locuitorii acestei țări, care are aproximativ dimensiunile Europei occidentale. Cu ajutorul Băncii Mondiale a fost lansat un proces de modernizare ce cuprinde și echipamentul feroviar. În 2007, peste 100 de persoane au murit într-un accident similar în care a fost implicat un tren de marfă în care călătoreau și oameni, în provincia Kasai-Occidental.