22 Decembrie 2024, 18:06
Cel puțin 28 de persoane au murit în urma unui dublu atentat care a avut loc în capitala irakiană Bagdad și a fost revendicat de rețeaua teroristă Stat Islamic, informează BBC.
Cele două explozii au avut loc consecutiv în piața al-Sinak din Bagdad. Cel puțin 50 de persoane au fost rănite.
Potrivit poliției, o bombă a explodat în apropierea unui magazin cu piese auto, urmată de un atacator sinucigaș ce a detonat dispozitivul explozibil în timp ce se afla în mijlocul unei mulțimi.
În mod frecvent au loc în Bagdad atacuri ce vizează adeseori cartiere islamice șiite.
Stat Islamic a revendicat atacul care a avut loc în piața din Bagdad.