Zeci de obiective militare ale Hamas, distruse de armata israeliană

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...

Zeci de obiective militare ale Hamas, distruse de armata israeliană

Externe 30 Mai 2018 / 15:45 573 accesări

Armata israeliană a anunţat miercuri că a lovit în cursul nopţii încă 25 de obiective militare ale Hamas din fâşia Gaza, transmite AFP. Raidurile aeriene au fost lansate după tiruri de rachete şi mortiere ale militanţilor palestinieni asupra teritoriului Israelului. Printre ţinte s-au aflat ateliere de producţie a rachetelor, adăposturi pentru drone şi infrastructuri militare. Marţi, în prima zi a operaţiunii militare - cea mai dură confruntare între Israel şi grupările armate palestiniene de după 2014 - aviaţia militară israeliană lovise 35 de obiective ale Hamas şi ale Jihadului Islamic. Comunicatul de miercuri al forţelor armate israeliene precizează că marţi au fost trase din Gaza spre Israel circa 70 de rachete, dintre care unele au fost interceptate de sistemele de apărare antiaeriană. Au fost răniţi trei militari israelieni. Nu au fost prezentate informaţii despre eventuale victime în rândul palestinienilor. Marţi seara, Jihadul Islamic anunţase că a încheiat un armistiţiu cu Israelul, intermediat de Egipt. Armata israeliană a refuzat să comenteze această informaţie.

Taguri articol


12