Zeci de personalităţi sprijină teledonul „Viaţa învinge” pentru Anca Parghel

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...

Zeci de personalităţi sprijină teledonul „Viaţa învinge” pentru Anca Parghel

Monden 10 Iulie 2008 / 00:00 596 accesări

Postul de televiziune Romantica organizează, în această seară, la Sala Radio din capitală, între orele 20.00-23.00, teledonul „Viaţa învinge”, care va cuprinde prestaţii live a 20 de artişti pentru strîngerea de fonduri în cazul cîntăreţei Anca Parghel, diagnosticată cu cancer. Evenimentul caritabil va aduna 40 de personalităţi din muzică, printre care Delia şi Mateo, Anda Adam, Pepe, Analia Selis, Paula Seling, Ionuţ Dolănescu, Florin Chilian, iar Catinca Roman, Monica Tatoiu, Elisabeta Lipă, Gabriela Szabo, Elena Udrea şi Virgil Ianţu se numără printre personalităţile care vor răspunde la telefon în cadrul teledonului. Sumele colectate vor fi puse la dispoziţia familiei Ancăi Parghel, pentru acoperirea costurilor unui tratament medical în străinătate, pînă în prezent, artista avînd trei opţiuni, în Austria, Elveţia sau Marea Britanie.

Cîntăreata a fost transportată la Cluj, pe 8 iulie, cu un Avion al Şcolii Superioare de Aviaţie, fiind însoţită de o echipă medicală de la Staţia de Ambulanţă Bucureşti. Medicii au descoperit, recent, că Anca Parghel suferă de cancer ovarian într-un stadiu avansat. Interpreta melodiei „Brasil” a suferit, deja, o intervenţie chirurgicală la un spital din capitală şi a început un tratament cu citostatice. Deoarece pentru tratamentul din străinătate cîntăreaţa are nevoie de 200 000 de euro, unul dintre fiii acesteia a deschis două conturi, în care cei care doresc să o ajute pot depune bani: Cont în lei RO30INGB0000999901012954 şi Cont în euro: RO73INGB0000999901012956.



12