Cea de-a IX-a ediţie a Festivalului Internaţional de Muzică Uşoară pentru Copii „Delfinul de Aur” şi-a desemnat câştigătorii, la finele săptămânii trecute. Evenimentul, care s-a desfăşurat în perioada 1-3 iulie, pe scena Casei de Cultură „Pontus Euxinus” din Năvodari, a început, vineri, cu două concursuri în cadrul cărora au evoluat 62 de interpreţi din România, dar şi din Siria, Turcia, Italia şi Austria, cărora le-au fost asigurate coregrafii de către trupele de balet: AS din Bucureşti, Colibri din Borşa - Maramureş, Domino din Cluj-Napoca şi Galactic Dance din Baia Mare.
Din juriul festivalului a făcut parte, alături de realizatori de emisiuni, profesori, compozitori şi jurnalişti, şi primarul oraşului Năvodari, Nicolae Matei, care a asigurat cazarea tinerilor artişti. Acesta s-a declarat fericit, la finalul evenimentului, întrucât între premianţi s-au numărat şi trei fete din Năvodari: Cristina Muşat şi Ana Maria Cârnu, care au luat premiul al II-lea şi Denisa Luncan, distinsă cu menţiune.
Trofeul de Platină i-a revenit Patriciei Casandra Denisa Ciobotaru din Oradea, Trofeul de Aur - Ilincăi Maria Băcilă din Cluj Napoca, iar Trofeul de Argint a ajuns la Tudor Toduţ din Satu Mare. Au fost acordate patru premii I pentru ansambluri coregrafice, 13 premii I, 10 premii II, 14 premii III şi 22 menţiuni. Competiţia a fost structuraă pe categorii de vârstă: preşcolari (5-6 ani), clasele I-IV (7-10 ani), clasele V-VIII (11-14 ani), clasele IX-XII (15-18 ani).
Toţi copiii care au participat în cadrul festivalului au trecut, în urmă cu câteva luni, de „focurile” preselecţiei de la Festivalul „Ursuleţul de aur”. La finalul concursului „Delfinul de aur 2011” au fost premiaţi cei mai buni dintre solişti, însă toţi copiii au fost declaraţi câştigători. Au fost oferite diplome de participare, premii în bani şi trei trofee. Premiile, în valoare de 10.000 lei, au fost asigurate de Primăria Năvodari, împreună cu: Ministerul Educaţiei, Cercetării şi Tineretului, Consiliul Judeţean Maramureş, Palatul Copiilor Baia Mare.