Trei zile de emoţii şi de speranţe, trei zile de concurs la Festivalul Naţional de Creaţie şi Interpretare „Mamaia Copiilor“, ediţia a VIII-a, găzduită la Casa de Cultură a Sindicatelor, în care copii şi adolescenţi, părinţi şi bunici, au participat în calitate de concurenţi sau de susţinători la cel mai important eveniment de acest gen din ţară. Sîmbătă a fost ultima seară de concurs, după care juriul s-a retras pentru a delibera, pînă la ora 3.00 dimineaţa. Misiunea a fost extrem de dificilă, astfel încît multe premii au fost acordate ex-aequo, la acestea adăugîndu-se şi premiile speciale. Potrivit directorului festivalului, Aurel Manolache, această ediţie a festivalului a fost superioară din punct de vedere al valorii participanţilor. „Toţi copiii care au ajuns în etapa finală ar fi trebuit să ia premii“, a declarat Aurel Manolache.
Georgia-Petruţă Dascălu din Bucureşti, de la categoria de vîrstă 11-13 ani, care a interpretat piesa „Copil şi înger“ şi grupul „Ceata lui Constantin“ din Buzău au primit ex-aequo trofeul Festivalului „Mamaia Copiilor“.
La secţiunea Creaţie, premiul I i-a revenit piesei „O poveste în care cred“, pe muzica lui George Natsis, avînd versurile semnate de Mirela Fugaru. Premiul al II-lea a fost acordat ex-aequo cîntecelor „Să iubim copilăria“ - muzică Virgil Popescu, text George Popovici şi „Vă iubesc şi zbor“ – muzică Anatolo Roşcovan, text Grigore Vieru, iar pe locul al III-lea s-a clasat piesa „Ritm ameţitor“ - muzică Mihai Alexandru, text Cezar Cristea.
La secţiunea Interpretare, categoria de vîrstă 5-7 ani, Ştefan-Cristian Atîrgoviţoaie din Iaşi a cîştigat premiul I pentru piesa... „Asta e părerea mea“. „Greieraşul dansator“ - Liviu-Florin Cociubă din Bucureşti şi Miruna-Brînduşa Gavriş, fetiţa din Oradea care a declarat sus şi tare că îi plac „Reclamele“ au cîştigat ex-aequo premiul al II-lea. Dansînd şi cîntînd, Nicolae-Emanuel Adetu din Bucureşti şi-a adjudecat locul al III-lea.
Tot la Interpretare, la categoria a II-a de vîrstă, 8-10 ani, premiul I i-a revenit Ioanei Andrada Popa din Bucureşti, dar şi lui Ion-Moise Bădulescu din Mioveni, judeţul Argeş, care au prezentat în concurs piesele „Prima zi“ şi „Oriunde-ai fi“. Şi premiul al II-lea s-a acordat ex-aequo celor doi mici interpreţi ale căror cîntece sînt un omagiu adus părinţilor: Cristina-Maria Crăciun din Galaţi - „Azi e ziua ta“ şi Mario Gălăţeanu din Iaşi - „Părinţii mei“. Premiul al III-lea i-a revenit lui Robert-Nicolae Feraru din Bucureşti, care a interpretat piesa „Într-o zi“.
La categoria de vîrstă 11-13 ani, Emanuel-Florin Cîrstea din Cluj-Napoca a cîştigat premiul I, interpretînd piesa „Pentru ea“. Alexandra Ruge din Oradea, coprezentatoare a festivalului (alături de Alina Sorescu şi Andy Jugănaru), a încîntat juriul şi publicul cu melodia „Dansează twist“, a cîştigat locul al II-lea. Acelaşi premiu i-a fost acordat şi lui Alexandru-Tedi Bardan din Bucureşti, care a cîntat, inspirat de Eminescu, piesa „Atît de fragedă“. Tot ex-aequo a fost acordat şi premiul al III-lea Andrei-Ioana Sapariuc din Iaşi - „Jobenul“ , Ecaterinei Petrucă din Piatra-Neamţ care a arătat că „Lumea e ca un cîntec“ şi Angelei Bîtlan din Tecuci, care şi-a găsit scopul vieţii, aşa cum a declarat: „Pentru oameni voi cînta“.
Adolescenta Andreea-Claudia Ion din Bucureşti, cu piesa „Va dansa din nou regina“, a obţinut locul I la categoria de vîrstă 14-17 ani. În „Paşi de dans“, Andreea-Mihaela Claudia din Lupeni a ocupat locul al II-lea, iar Ruxandra Dragomir din Călăraşi, cu melodia „Rămîi cu mine“, s-a clasat pe poziţia a III-a.
Adrian Păunescu şi Mihai Trăstariu i-au premiat, la rîndul lor, pe interpreţii preferaţi
La categoria Grupuri Vocale Mici, premiul I le-a revenit celor de la „Viamusic Junior” din Focşani cu al lor „Chat la Mamaia“, iar „Rebelele“ din Bucureşti şi grupul „Dialex“ din Iaşi şi-au adjudecat locul al II-lea, ex-aequo. Pentru interpretarea piesei „Telenovele“, cei de la „Tuppy-Duppy“ din Oradea au cîştigat premiul al III-lea. La categoria Grupuri Mari, Premiul I a fost acordat ex-aequo grupurilor „Viamusic“ din Focşani şi „Rainbow Kids Club“ din Bucureşti. Grupul „Bimbam“ cu a lor „Miau story“ au luat premiul al II-lea, iar locul al III-lea a fost acordat ex-aequo grupurilor „Athenaeum“ din Focşani şi „Andante“ din Bucureşti.
Printre mulţimea de premii speciale le menţionăm pe cele acordate de preşedintele juriului, Adrian Păunescu. Acesta a premiat cîntecul de la Creaţie - „Baba Cloanţa SRL“, avînd muzica semnată de Cristina Manoliu-Săvulescu, autorul versurilor fiind George Popovici. De asemenea, Adrian Păunescu i-a răsplătit cu premii speciale şi pe interpreţii Emanuel-Florin Cîrstea din Cluj-Napoca şi Miruna-Brînduşa Gavriş din Bucureşti. La rîndul său, Mihai Trăistariu, membru al juriului, i-a acordat un premiu special Claudiei-Andreea Ion din Bucureşti, iar Jolt Kerestely le-a premiat pe Oana-Diana Radu din Oradea şi Anca-Ioana Munteanu din Bucureşti.
Juriul celei de-a VIII-a ediţii a Festivalului „Mamaia Copiilor“ a fost alcătuit din: Marius Zarafescu - director general în Ministerul Culturii şi Cultelor, compozitorul Aurel Manolache - directorul festivalului „Mamaia Copiilor”, interpretul de muzică uşoară Mihai Trăistariu, muzicologul Smaranda Oţeanu-Bunea - director al Operei comice pentru copii, scriitorul Eugen Rotaru, Cătălina Chendea - reprezentant al Ministerului Educaţiei şi Cercetării, Mioara Negescu - reprezentant al Societăţii Române de Televiziune, Oltea Şerban Pîrîu - director al Radio România Cultural, Bogdan Dragomir - reprezentant al Societăţii Române de Radiodifuziune, compozitorul Jolt Kerestely, Luminiţa Creaţa - reprezentant al Agenţiei Naţionale pentru Tineret şi Maria Hondoreanu -reprezentantă a sponsorilor festivalului.