Zeci de șoferi care circulau cu viteză excesivă pe autostrăzi, amendați

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...

Zeci de șoferi care circulau cu viteză excesivă pe autostrăzi, amendați

Eveniment 04 Decembrie 2017 / 10:55 1562 accesări

Polițiștii au depistat în ultima săptămână 28 de șoferi care circulau cu viteză excesivă pe autostrăzi, cea mai mare viteză înregistrată fiind de 218 km/h, pe autostrada A3. "În perioada 27 noiembrie — 3 decembrie, polițiștii Brigăzii Autostrăzi și Misiuni Speciale a Poliției Române care acționau pentru siguranța și fluența traficului rutier pe autostrăzi au depistat 28 de șoferi care circulau cu viteze excesive", informează un comunicat al IGPR, transmis luni AGERPRES. Pe autostrada A1, 15 șoferi au fost înregistrați circulând cu viteze cuprinse între 181 și 197 km/h, pe autostrada A2 a fost depistat un șofer care circula cu 192 km/h, iar pe autostrada A3 au fost depistați 12 șoferi care au depășit limita legală de viteză, circulând cu viteze cuprinse între 183 și 218 km/h.

"Viteza maximă a fost înregistrată la data de 28 noiembrie a.c., când polițiștii care acționau pe A3 au depistat o femeie, de 29 de ani, din Zalău, conducând cu viteza de 218 km/h. Acesta a fost sancționat cu amendă de 2.900 de lei și i-a fost suspendat dreptul de a conduce pentru 90 de zile", se arată în comunicat.

Toți conducătorii auto au fost sancționați contravențional cu amenzi între 1.305 și 2.900 de lei și le-au fost reținute permisele de conducere pentru 90 de zile.

Poliția Română reamintește că depășirea limitelor legale de viteză și viteza neadaptată la condițiile de trafic reprezintă unele din principalele cauze ale accidentelor rutiere grave produse pe drumurile publice.

Taguri articol


12