Forfotă mare, ieri dimineaţă, în curtea Brigăzii de Combatere a Criminalităţii Organizate (BCCO) Constanţa, de pe Şoseaua Mangaliei, în urma unei acţiuni de amploare ce a vizat anihilarea unei grupări de proxeneţi. Zeci de persoane aşteptau la intrarea în clădire, alte zeci stăteau la poarta instituţiei şi comunicau prin semne cu cei dinăuntru, în vreme ce maşinile Jandarmeriei Constanţa aduceau încontinuu „marfă”. Timp de mai bine de patru ore, mascaţii au venit și au plecat, dubele lor cu geamuri fumurii întorcându-se, de fiecare dată, pline cu suspecţi. Toată această desfășurare impresionantă de forțe a început la primele ore ale dimineţii, atunci când anchetatorii și mascații au descins la 57 de adrese din municipiu şi din judeţul Constanţa. Ofiţerii BCCO, însoţiţi de jandarmi, au răscolit locuinţele mai multor indivizi suspectaţi de comiterea infracţiunilor de proxenetism şi organizarea unui grup infracțional.
AUDIERI-MARATON La finalul acțiunilor, care au durat până după-amiază, oamenii legii au ridicat zeci de persoane, atât suspecți, cât și victime. Cu toții au fost escortați la sediul BCCO Constanța. Ulterior, au fost urcați în mai multe autoturisme și, flancați de mascați, au fost duși în faţa procurorilor Direcţiei de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism (DIICOT) Constanţa, pentru audieri. Potrivit unor surse judiciare, membrii reţelei sunt acuzați că au racolat zeci de tinere, cele mai multe minore şi provenind din mediul rural, pe care le-au convins să se prostitueze. Victimele au fost cazate în diverse apartamente închiriate în Constanţa, dar şi în localităţile limitrofe, unde, sub oblăduirea „peştilor”, au întreţinut relaţii sexuale cu mai mulţi clienţi aduşi de membrii grupării. Conform oamenilor legii, amatorii de sex contra cost erau găsiți cu ajutorul anunțurilor postate pe internet. Potrivit înțelegerii dintre inculpați și prostituate, toți banii primiți pentru serviciile sexuale prestate de fete intrau în buzunarele indivizilor, care le asigurau, în schimb, cazarea și mâncarea. Anchetatorii spun că acțiunea de ieri este cea mai mare, ca amploare, din ultimii ani, organizată la Constanța, rețeaua destructurată numărând, probabil, peste 100 de persoane... Anchetatorii au refuzat ieri să dea mai multe informații referitoare la caz, în condițiile în care investigațiile erau în plină derulare.