Zeci de vârstnici evacuaţi dintr-un azil în urma unui incendiu

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...

Zeci de vârstnici evacuaţi dintr-un azil în urma unui incendiu

18 Octombrie 2016 / 13:21 509 accesări

Douăzeci şi patru de vârstnici au fost evacuaţi, marți, dintr-un azil din satul Sălicea, județul Cluj, şase dintre aceştia fiind transportaţi la spital, în urma unui incendiu în urma căruia s-a degajat o cantitate mare de fum.

Purtătorul de cuvânt al ISU Cluj, Andrei Biriș, a declarat că o asistentă medicală din cadrul căminului pentru vârstnici a primit îngrijiri medicale pentru atac de panică.

”Un număr de 24 de persoane în vârstă, internate la un cămin de bătrâni din satul Sălicea, au fost evacuate din clădire în urma unui indendiu minor, dar care a degajat o cantitate mai mare de fum. Șase dintre aceste persoane au fost transportate la spital pentru posibile intoxicări cu fum, iar o asistentă medicală a primit îngrijiri la fața locului pentru atac de panică. Din primele cercetări a rezultat faptul că incendiul a izbucnit la instalația de alimentare a unui televizor afat într-o camră iar fumul rezultat s-a extins în tot căminul”, a spus Biriș.

Potrivit acestuia, în cazul celorlalte 18 persoane evacuate din clădire se analizează dacă vor rămâne în cămin sau vor fi mutate într-un alt azil până la curățarea încăperii unde a izbucnit incendiul.

ISU Cluj a trimis la Sălicea mai multe echipaje medicale și de intervenție stingere incendii.

Taguri articol


12