Zeci de zboruri, afectate de greva angajaților ROMATSA

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...

Zeci de zboruri, afectate de greva angajaților ROMATSA

Social 12 Mai 2017 / 10:30 2430 accesări

Zeci de zboruri programate să plece sau să sosească vineri pe aeroporturile din ţară sunt suspendate sau anulate, după ce controlorii de trafic aerian au decis să intre în grevă de avertisment. Zborurile vor avea întârzieri minime de 10-15 minute până la cel mult două ore, a precizat directorul de comunicare al Companiei Naţionale Aeroporturi Bucureşti, Valentin Iordache, vineri, la Antena 3. Greva va ține două ore, până la ora 13.00, însă întârzierile se vor simți și după acea oră. ”Nu vom avea anulări din cauza grevei”, a precizat Iordache.

Atât Tarom, cât şi Blue Air şi WizzAir, au transmis joi, pentru Mediafax, că nu cunosc ce zboruri ar putea fi anulate/suspendate din cauza grevei de avertisment declanşate la ROMATSA, programată pentru data de 12 mai orele 11.00-13.00. Companiile au transmis că vor comunica date privind zborurile din 12 mai în dimineaţa aceleiaşi zile. „Noi, sindicaliştii din ATSR, ne cerem scuze public pentru disconfortul ce va fi creat vineri la prânz, cu ocazia grevei de avertisment. Totodată, ţinem să precizăm următoarele: Greva de avertisment este urmarea unei lungi bătălii pentru păstrarea prestigiului acestei instituţii româneşti, ROMATSA, pentru depolitizarea şi decăpuşarea ei; Nu urmărim avantaje materiale, ci siguranţa locului de muncă, în condiţiile în care, din cauza unui management defectuos, se ajunge cu paşi programaţi la faliment şi înstrăinare. Au vândut pământul, urmează cerul? Înmulţirea zborurilor pe teritoriul românesc şi diminuarea numărului de controlori de trafic constituie în acest moment un atac la adresa siguranţei traficului, cu toate eforturile pe care le depunem pentru a gestiona eficient traficul din spaţiul aerian românesc", a transmis, joi seara, Sindicatul Serviciilor de Trafic Aerian – ATSR. „De aceea", menţionează sindicatul ATSR, „rugăm publicul larg să ne înţeleagă şi să fie alături de noi în acest demers care ne priveşte pe toţi, familiile noastre, copiii noştri".

Sindicatul Serviciilor de Trafic Aerian din România a anunţat o grevă de avertisment la nivelul tuturor subunităţilor ROMATSA - regia de stat care se ocupă cu dirijarea traficului aerian din România, protest care s-a desfăşurat vineri, 12 mai, între orele 11.00 şi 13.00. Conflictul are loc pe fondul expirării contractului colectiv de muncă, potrivit unei notificări transmise anterior de ATSR. „Personalul CTA (n.r. - control trafic aerian) participant la grevă va asigura o treime din activitate în intervalul 11.00-13.00 (ore locale), prin măsuri de control al fluxurilor de trafic aerian asigurate prin intermediul organismelor corespunzătoare ale EUROCONTROL, în baza notificării corespunzătoare din partea ROMATSA; sunt exceptate de la aceste măsuri zborurile monarhilor, şefilor de state, prim-miniştrilor şi miniştrilor, zborurile misiunilor de căutare şi salvare, zborurile militare, zborurile umanitare, precum şi zborurile de poliţie aeriană", se arată în notificarea transmisă de sindicat către directorul general, directorii de direcţii şi directorii de subunităţi din cadrul ROMATSA.Managementul Administraţiei Române a Serviciilor de Trafic Aerian (ROMATSA) a fost notificat de către sindicatul ATSR cu privire la organizarea grevei de avertisment, potrivit unui comunicat publicat pe site-ul companiei ROMATSA.

Greva de avertisment a controlorilor de trafic aerian de la ROMATSA s-a încheiat la ora 12.30, conform lui Valentin Cimpuieru, directorul general ROMATSA, aceasta fiind redusă, de la două ore, la o oră şi jumătate. Astfel, restricţiile din spaţiul aerian românesc au fost ridicate, a mai spus Cimpuieru, iar în următoarele două ore, traficul a reintrat în normal. Directorul general al ROMATSA şi-a exprimat speranţa că în curând va fi semnat şi contractul colectiv de muncă.

Taguri articol


12