Zegrean îi va cere lui Greblă să depună o declarație de incompatibilitate, după care CCR va lua o decizie

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...

Zegrean îi va cere lui Greblă să depună o declarație de incompatibilitate, după care CCR va lua o decizie

Politică 22 Ianuarie 2015 / 17:56 278 accesări

Președintele Curții Constituționale a României (CCR), Augustin Zegrean, a declarat, astăzi, că îi va cere judecătorului Toni Greblă să depună o declarație de incompatibilitate, iar în funcție de ce va consemna acesta în document, CCR va lua o decizie. El a explicat anterior că, potrivit Constituției, judecătorii Curții sunt incompatibili cu orice altă funcție publică sau privată, cu excepția celei de cadru didactic în învățământul juridic superior. De asemenea, Zegrean a arătat că textul de lege prevede că orice judecător care a desfășurat alte activități decât aceea de judecător la Curte sau cadru didactic, care l-ar putea pune în situația de incompatibilitate, este obligat să declare președintelui CCR acest lucru. "Eu nu am primit nicio astfel de declarație din partea domnului judecător. Astăzi am aflat că unele dintre activități, din faptele pentru care este cercetat, l-ar putea pune în situația de incompatibilitate. Sigur că eu am să îi pretind acum să-și facă o astfel de declarație prevăzută de acest text din lege, pentru că este obligația judecătorului, este chiar la obligații trecută, și, în funcție de ce va declara dumnealui, vom lua o decizie, pentru că ce se spune în comunicatul DNA sunt doar, deocamdată, acuzații care i se aduc. Eu nu pot să-l declar incompatibil sau Curtea nu-l poate declara incompatibil pe o simplă declarație", a afirmat șeful CCR. Întrebat dacă le va cere și celorlalți judecători ai CCR astfel de declarații de incompatibilitate, Augustin Zegrean a replicat : "Este o idee pe care mi-o dați și poate că este bună. Eu n-ar trebui să le cer, pentru că le cere legea. Este o obligație. Obligații scrise în lege sunt 4-5 și aceasta este una dintre ele".

Taguri articol


12