Zegrean:Aleşii nu mai pierd mandatele dacă articolul privind incompatibilitatea e neconstituţional

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...

Zegrean:Aleşii nu mai pierd mandatele dacă articolul privind incompatibilitatea e neconstituţional

Politică 09 Decembrie 2014 / 11:09 281 accesări

Preşedintele Curţii Constituţionale, Augustin Zegrean, a declarat astăzi că dacă articolul din Legea 161/3003 privind incompatibilitatea, pentru care este judecat şi Klaus Iohannis, este declarat neconstituţional, constatarea ANI se anulează şi aleşii locali nu-şi mai pierd mandatele. Augustin Zegrean a fost întrebat de jurnalişti, la intrarea în sediul Curţii Constituţionale, ce se va întâmpla cu procesele aflate pe rolul instanţelor în cazul în care articolul 87 alineatul 1, litera f) din Legea 161/2003 va fi declarat neconstituţional. "Ei (aleşii locali - n.r.) câştigă, li se anulează constatarea făcută de ANI. Dacă legea nu mai prevede că ei sunt în incompatibilitate, nu-i mai poate menţine nimeni în incompatibilitate. (...) Nu-şi mai pierd mandat pentru acest motiv", a spun preşedintele Curţii Constituţionale. Curtea Constituţională reia marţi dezbaterile cu privire la articolul din Legea 161/2003 în baza căruia Agenţia Naţională de Integritate i-a declarat incompatibili pe mai mulţi aleşi locali, între care şi pe preşedintele ales Klaus Iohannis, fost primar al municipiului Sibiu.



12