25 Noiembrie 2024, 23:20
O delegaţie parlamentară condusă de preşedintele Camerei Deputaţilor, Valeriu Zgonea, a efectuat, ieri, o vizită oficială în Regatul Unit al Marii Britanii şi al Irlandei de Nord. Scopul vizitei îl reprezintă discuţii cu oficialii britanici legate de progresele înregistrate de România în cadrul Mecanismului de Cooperare şi Verificare pentru aderarea la Spaţiul Schengen. „Este prima vizită a unei delegaţii parlamentare române la Londra condusă de un preşedinte al Camerei Deputaţilor după 1993”, se arată într-un comunicat de presă al Camerei Deputaţilor. Din delegaţie a făcut parte şi constănţeanul Amet Aledin, deputat din partea minorităţilor naţionale, dar şi reprezentanţi din restul formaţiunilor politice. (M.D.)