Mai mulţi parlamentari care au fost aleşi din partea PP-DD au trecut în ultima perioadă la PSD şi UNPR, formaţiune ai cărei deputaţi şi senatori fac parte din grupurile PSD, cele mai consistente numeric, atât la Cameră, cât şi la Senat. De aici până la speculaţii politice nu a mai fost decât un pas. Preşedintele Camerei Deputaţilor, Valeriu Zgonea, a declarat ieri, în legătură cu acest subiect, că nu există nicio altă majoritate pe care PSD ar dori să o construiască şi că este o chestiune normală, fiind discuţii cu parlamentari care au fost în trecut membri ai PSD. El a mai spus că întotdeauna au fost astfel de negocieri între parlamentari şi că PSD este avantajat: „Este o chestiune care întotdeauna s-a făcut în România, ăsta e un avantaj, poate şi viaţa PSD este una cunoscută ca intensă la nivelul administraţiei locale şi asta ne avantajează“. Zgonea a respins şi ideea că parlamentarii ar trece la PSD contra cost, arătând că acest lucru este „o poveste“. El a adăugat că atât el, cât şi premierul Victor Ponta şi colegii din PSD doresc modificarea Constituţiei astfel încât să fie blocată migraţia politică.