Preşedintele Traian Băsescu a declarat, luni seară, după întîlnirea cu grupurile parlamentare ale PD-L şi cu miniştrii partidului, că a constatat o oarecare insatisfacţie la parlamentarii democrat-liberali privind modul de funcţionare a alianţei de guvernare. El a susţinut că cele două partide trebuie să mai discute. Referindu-se la nemulţumirile parlamentarilor PD-L privind funcţionarea coaliţiei, Băsescu a spus că acestea se referă la faptul că “nu s-a trecut încă la procesele de reformă pentru care cele două partide s-au angajat”. Secretarul general al PSD, Valeriu Zgonea, a ironizat declaraţia şefului statului privind insatisfacţia parlamentarilor PD-L faţă de colaboarea cu PSD pentru realizarea programului de guvernare, el susţinînd contrariul şi sugerînd că mai degrabă democrat-liberalii nu răspund propunerilor social-democraţilor: “Probabil că Traian Băsescu s-a gîndit că poate să reducă preţul gazelor cu 20%. Sau că propunerea noastră de a face 2 milioane lei pe lună alocaţia pentru copiii de la 3 la 18 ani este o promisiune care trebuie onorată şi introdusă în programul de guvernare, aşa cum am promis, pentru că sîntem preocupaţi de generaţiile viitoare şi, dacă vrem să le şi educăm, trebuie să dăm resurse cu care să poată să-şi cumpere cărţile, să aibă acces la şcoală”. El a arătat, într-un registru ironic, că acestea sînt ideile pe care se bazează atitudinea parlamentarilor PD-L potrivit căreia lucrurile nu merg bine în alianţă: “Probabil că Traian Băsescu a constatat că majoritatea nemulţumirilor legate de realizarea programului de guvernare pentru implementarea politicilor publice la nivel local - şi aici mă refer la numirile la deconcentrate, respectiv la ministerele domnilor Pogea şi Videanu - au la bază promisiunile neonorate la nivelul propunerilor PSD şi cred că domnia sa, fiind un social-democrat pur-sînge, s-a gîndit la chestia aceasta”. Întrebat cum comentează faptul că preşedintele s-a arătat dispus să se întîlnească cu alte grupuri parlamentare, dacă problemele aduse în discuţie sînt de interes, el a precizat că, în ianuarie 2010, grupul parlamentar PSD îl va invita cu mare plăcere. “D-l Ion Iliescu a decis să facă o asociaţie a foştilor preşedinţi şi Traian Băsescu va accepta ca d-l Iliescu să-l conducă, să facă un trio care să ne dea sfaturi. D-l Geoană a recunoscut că acest trio, format din Ion Iliescu, Emil Constantinescu şi Traian Băsescu va fi consultat permanent”, a încheiat Zgonea.