Președintele Camerei Deputaților, Valeriu Zgonea, a susținut în cadrul vizitei oficiale pe care o efectuează în Canada că românii trebuie să călătorească fără vize în această țară. Potrivit unui comunicat remis astăzi, în vizita oficială pe care președintele Camerei Deputaților, Valeriu Zgonea, o efectuează la invitația președintelui Camerei Comunelor canadiene, Andrew Scheer, una din temele abordate a privit și eliminarea, într-un orizont de timp cât mai apropiat, a obligativității vizelor pentru cetățenii români care doresc să călătorească în Canada. În comunicat se arată că întrevederea cu Chris Alexander, ministrul Cetățeniei și Imigrației din Guvernul canadian, a evidențiat că obiectivul este împărtășit de ambele state, contribuind la amplificarea și diversificarea schimburilor comerciale bilaterale și fructificarea întregului potențial de cooperare transatlantic. "Românii trebuie să călătorească fără vize în Canada. Merităm să nu mai avem vize pentru că medici, profesori, cercetători și alte categorii de profesioniști români, care sunt integrați și respectați în societatea canadiană, au dovedit că cetățenii României sunt responsabili și bine pregătiți, contribuind activ la dezvoltarea socială. De aceea am propus, ca primă etapă, relaxarea sistemului vizelor pentru tinerii cercetători și studenți, dar și pentru oamenii de afaceri români care doresc să exporte produsele noastre direct în Canada, nu prin intermediul SUA, așa cum se întâmplă acum în proporție covârșitoare", a declarat Valeriu Zgonea, potrivit sursei citate. În cadrul discuțiilor cu Andrew Scheer și membrii grupului parlamentar de prietenie cu România, partea canadiană s-a arătat deschisă continuării cooperării pentru întărirea securității și apărării, dar și în ceea ce privește extinderea parteneriatelor în alte domenii, precum cel al energiei și al cercetării.