Zgonea: ”Deputaţii, văzuţi ca hoţi, corupţi, chiulangii. A venit timpul să fim responsabili”

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...

Zgonea: ”Deputaţii, văzuţi ca hoţi, corupţi, chiulangii. A venit timpul să fim responsabili”

Politică 01 Februarie 2015 / 14:28 222 accesări

Preşedintele Camerei Deputaţilor, Valeriu Zgonea, a adresat astăzi o scrisoare deschisă deputaţilor în care le atrage atenţia că Parlamentul suferă din cauza unui deficit de imagine şi că sunt văzuţi drept" hoţi", "corupţi" şi "chiulangii", el transmiţându-le că a venit timpul să fie responsabili. Zgonea precizează că unii dintre parlamentari s-au considerat deasupra legii și au crezut că se pot ascunde de Justiție în spatele insignei de deputat sau senator, el admiţând şi faptul că există deputaţi care încă din prima zi de mandat au uitat că au fost votati pentru a veni la muncă și a face legi doar în interesul celor care i-au ales. "Am constatat cu tristețe faptul că nu ne raportăm la regulamente și norme, ci improvizăm sau încercăm să facem slalom printre reguli și cutume instituționale. Puterea mediatică a unor astfel de așa-zise exemple, poate nesemnificative ca proporție în raport cu numărul total al parlamentarilor, dar uriașe la nivelul exemplulului de conștiință publică, a făcut ca de cele mai multe ori efortul și munca noastră să se topească în apelative precum ”hoți”, ,”corupți”,”profitori” sau ”chiulangii”", a spus Zgonea. El a arătat că, în opinia sa, aceste etichete sunt nedrepte și descurajante pentru mulți dintre deputaţi, care muncesc cu seriozitate și înțeleg rolul pe care îl au în Parlament şi a făcut apel la responsabilitate şi la colaborare: ”A venit momentul să ne certăm mai puțin între noi, să dăm dovadă de mai multă responsabilitate și să nu mai amânăm adoptarea unor legi și măsuri pe care întreaga societate le așteaptă de la noi". El le-a propus deputaţilor ca în această sesiune parlamentară să aibă o colaborare reală și în interes public între toate partidele politice pentru adoptarea cât mai rapidă a unei noi legislații electorale.

Taguri articol


12