Programul Consiliului Judeţean Constanţa (CJC) „Spectacole pentru copii - Constanţa Estival 2012“ a oferit şi ieri posibilitatea pentru 200 de copii din mediul rural de a vizita principalele obiective turistice din Constanţa. Copiii din Cobadin şi Târguşor care au ajuns ieri la mare au fost selectaţi dintre elevii care au obţinut rezultate foarte bune la învăţătură în anul şcolar care s-a încheiat. Elevii din cele două localităţi au avut parte de o zi tocmai bună pentru plimbare şi pentru vizitarea obiectivelor turistice din oraş. Toţi copiii s-au bucurat să asiste la spectacolele cu delfinii Chen Chen, Pei Pei şi Ni Ni, să se plimbe cu telegondola, să se bălăcească în bazinele de la Aqua Magic şi să urmărească un frumos spectacol de circ, oferit de acrobaţii şi dresorii de animale ai Circului Americano. Programul CJC a fost şi este un succes pentru că este foarte bine primit de elevii din localităţile din judeţ. Cel mai important punct de atracţie a acţiunii a fost şi rămâne Aqua Magic. Toţi copiii programaţi sunt nerăbdători să vină să se dea în toboganele de la Aqua Magic. Nici demonstraţiile delfinilor nu au fost trecute cu vederea de cei mici. Giumbuşlucurile, săriturile şi cascadoriile mamiferelor marine i-au fascinat pe cei mici, la fel ca şi cascadoriile şi demonstraţiile de dresaj ale animalelor sălbatice oferite de dresorii şi artiştii Circului Americano. An de an, peste 7.000 de elevi din mediul rural ajung la Constanţa, iar iniţiatorii programului spun că îşi doresc să-l extindă.