ÎNTÂLNIRE CU DELFINII Programul Consiliului Judeţean Constanţa (CJC) „Spectacole pentru copii - Constanţa Estival 2012“ a continuat, ieri, cu vizita a 200 de copii din comunele Crucea şi Topalu. Din păcate, vremea nu a ţinut cu cei mici. Din cauza ploii, copiii nu au reuşit să mai meargă în parcul de distracţii Aqua Magic şi la circ. Vizita lor în parcul de distracţii a fost însă reprogramată pentru altă zi mai însorită, după cum speră atât cei mici, cât şi angajaţii CJC. Chiar şi aşa, ziua nu a fost compromisă în totalitate. Elevii din cele două localităţi s-au reîntâlnit cu vechii lor prieteni de la Delfinariu - Ni Ni, Chen Chen şi Pei Pei. Timp de 25 de minute, privirile copiilor au fost încântate de jocurile şi giumbuşlucurile făcute de frumoasele mamifere marine, care atrag zi de zi turişti din toată ţara. Delfinii au fost răsplătiţi cu ropote de aplauze, pe care le-au meritat din plin. Cu zâmbetul pe buze, relaxaţi şi entuziasmaţi de prestaţia mamiferelor, elevii din cele două localităţi au mers la o plimbare cu telegondola. Ziua lor de distracţie s-a încheiat însă aici.
OBIECTIVE INCLUSE ÎN PROGRAM Programul CJC „Spectacole pentru copii - Constanţa Estival“ a devenit deja o tradiţie. El a fost demarat în urmă cu şase ani de administraţia judeţeană şi a oferit bucurii de-a lungul timpului pentru mii de copii din mediul rural. Conform protocolului semnat de CJC cu celelalte instituţii şi societăţi comerciale implicate în program - Complexul Muzeal de Ştiinţe ale Naturii, SC Aqualand SA Constanţa, SC Telegondola SA şi Circul Americano, vizitele grupurilor de copii au loc în zilele de marţi, miercuri, joi şi vineri ale fiecărei săptămâni. Pentru a se asigura că cei mici vor avea, în timpul excursiei, toate condiţiile necesare pentru a se simţi cât mai bine, reprezentanţii CJC le-au asigurat o masă la prânz, o gustare spre seară şi băuturi răcoritoare.