150 DE COPII, LA MARE Programul „Spectacole pentru Copii - Constanţa Estival 2011”, demarat în urmă cu două săptămâni la iniţiativa preşedintelui Consiliului Judeţean Constanţa (CJC), Nicuşor Constantinescu, a continuat ieri, când a venit rândul copiilor din comuna Lumina să viziteze Constanţa şi obiectivele cuprinse în program. Finanţat de CJC, programul presupune ca 7.000 de copii din zona rurală a judeţului să beneficieze, până la sfârşitul lunii august, de excursii gratuite în Constanţa, incluzând vizionarea programelor oferite de Delfinariu, Microrezervaţia Deltei Dunării, Planetariu, Aqua Magic şi plimbări cu telegondola. Iniţiativa CJC a fost primită cu mare entuziasm de către cei 150 de copii din satele: Limuna, Oituz şi Sibioara sosiţi la mare, mai ales că mulţi dintre ei nu au mai avut până acum ocazia să viziteze vreunul dintre obiectivele turistice cuprinse în program.
ŞI-ALTĂ DATĂ Însoţiţi de cadrele didactice din unităţile de învăţământ, copiii s-au bucurat din plin de excursie. “Astăzi am văzut o mulţime de lucruri frumoase. A fost superb şi la Microrezervaţie, şi la Delfinariu, iar momentele petrecute la Aqua Magic au fost de vis. Nu mă aşteptam să am parte de o vacanţă atât de frumoasă. Totul e pe placul nostru şi mă bucur că ni se oferă ocazia să mergem în aceste locuri”, a spus, plină de entuziasm, Bianca Ilieş, o fetiţă de 15 ani din Oituz. Pentru a se asigura că cei mici vor avea, în timpul excursiei, toate condiţiile necesare pentru a se simţi cât mai bine, reprezentanţii CJC le-au asigurat o masă şi băuturi răcoritoare. În plus, pentru a-şi aminti de obiectivele turistice pe care le-au vizitat în excursie, copiii au primit de la CJC tricouri cu însemnele programului.