150 de copii cu rezultate bune la învăţătură şi care provin din familii cu posibilităţi materiale reduse din comuna Lumina au fost, ieri, beneficiarii programului „Spectacole pentru copii - Constanţa Estival 2010“. Demarat în urmă cu patru ani de Consiliul Judeţean Constanţa (CJC), programul oferă pentru aprox. 7.000 de elevi din mediul rural posibilitatea de a vizita principalele obiective turistice de la malul mării. Ieri, însoţiţi de cadre didactice, copiii au vizitat Delfinariul, parcul de distracţii Aqua Magic, circul Magnifico şi s-au plimbat cu telegondola. “Copiii sunt încântaţi de această excursie, mai ales pentru faptul că mulţi dintre ei nu s-au plimbat până acum cu telegondola sau nu au văzut un spectacol de circ. Mai mult, ei au ocazia să vadă pe viu vietăţile pe care până acum le vedeau doar la orele de biologie sau la televizor. Mulţi dintre ei nici măcar nu îndrăznesc să viseze să meargă într-un parc de distracţii sau la un spectacol de circ. Le mulţumim celor care au avut această iniţiativă“, a declarat primarul comunei Lumina, Dumitru Chiru.