Zi de sărbătoare la Academia “Gheorghe Hagi“

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...

Zi de sărbătoare la Academia “Gheorghe Hagi“

Sport 23 Octombrie 2010 / 00:00 2677 accesări

Vineri a fost o zi cu adevărat emoţionantă pentru Academia de fotbal “Gheorghe Hagi“, sărbătorindu-se atât numirea lui Gheorghe Hagi în funcţia de antrenor principal la Galatasaray Istanbul, dar şi ziua de naştere a mezinului familiei Hagi, Ianis, care vineri a împlinit 12 de ani. Alături de mama sa, Marilena, de mătuşa din partea tatălui, Elena, dar înconjurat şi de colegii din grupa de juniori D (copii născuţi după 1 ianurie 1998) a Academiei Hagi, Ianis Hagi şi-a sărbătorit ziua de naştere. Viitorul decar al naţionalei României a fost emoţionat şi fericit în acelaşi timp de atenţia acordată, însă relaxat şi gata să răspundă întrebărilor, în faţa reprezentanţilor mass-media. „Mă bucur că această zi de naştere a coincis cu semnarea contractului tatălui meu cu Galatasaray. Ţin de mic cu Galatasaray, mai ales că eu m-am şi născut la Istanbul. Am vorbit cu tata chiar înainte de a începe conferinţa de la Istanbul, unde a fost prezentat oficial şi mi-a urat tradiţionalul La Mulţi Ani. Nu am nevoie de un cadou special. Sunt mulţumit că m-a sunat. Faptul că va pregăti pe Galatasaray este deja un cadou pentru mine. Este una dintre cele mai frumoase zile de naştere pe care le sărbătoresc şi mă bucur că am lângă mine familia şi colegii de echipă“, a declarat Ianis Hagi, care a aşteptat, apoi, cu emoţia specifică vârstei, cadoul oferit de colegii de grupă şi de antrenorul Marius Codescu, iar ochii i s-au luminat: tricoul Academiei, pe care era inscripţionat numele său, o carte de enciclopedie a fotbalului şi fularul cu însemnele Academiei Hagi au părut cadoul perfect pentru un copil care la 12 ani este deja destul de matur pentru a cunoaşte cât preţuiesc lucrurile oferite din inimă. „Ianis este un tip sentimental, iar noi am încercat să-i oferim ceva prin care să-şi aducă mereu aminte de acest grup de la Academie. Este o zi importantă pentru Academie şi o mândrie că Hagi a semnat cu Galatasaray. Tocmai din acest motiv am încercat vineri să oferim o zi specială copiilor, să îi lăsăm se se simtă foarte bine“, a spus antrenorul lui Ianis Hagi şi al grupei de juniori D, Marius Codescu.



12