Secretarul general al ONU, Ban Ki-moon, a cerut regimului sirian şi opoziţiei în exil să profite de marea oportunitate oferită de conferinţa Geneva II, care s-a deschis ieri la Montreux, pe malul lacului Geneva. ”După trei ani de conflict dureros şi suferinţe în Siria, astăzi este o zi de speranţă”, a declarat Ban Ki-moon, într-un discurs rostit în faţa reprezentanţilor a 40 de ţări şi organizaţii, printre care delegaţiile regimului Bashar al-Assad şi Coaliţiei de Opoziţie. ”SUA şi Rusia au lucrat mult cu mine şi cu numeroşi alţi parteneri pentru a ne regăsi împreună în această zi”, a mai spus secretarul general al ONU, mulţumind participanţilor la conferinţă pentru a fi acceptat invitaţia sa. ”Ne confruntăm cu o provocare extraordinară”, a subliniat el, adresându-se în special participanţilor sirieni la negocieri, spunând că ei ar putea face ca acesta să fie un nou început.
Reuniunea Geneva II evidenţiază disensiunile persistente la nivel internaţional faţă de situaţia din Siria, în contextul în care opoziţia siriană - susţinută de SUA, Marea şi Franţa - cere înlăturarea regimului Bashar al-Assad, în timp ce Rusia pledează pentru negocieri. Liderul opoziţiei siriene, Ahmed Jarba, a acuzat regimul Bashar al-Assad de crime de război în stil nazist, cerând delegaţiei guvernamentale prezente la Montreux să semneze un plan pentru transferul puterii. Însă ministrul sirian de Externe, Walid al-Mualem, a insistat că preşedintele Bashar al-Assad nu va ceda presiunilor, denunţând atrocităţile teroriştilor susţinuţi de opoziţie. Franţa a denunţat ”elucubraţiile lungi şi agresive ale delegaţiei regimului sirian”, iar SUA au condamnat ”atitudinea inadecvată a delegaţiei siriene”. Secretarul de Stat american, John Kerry, a subliniat că ”în niciun caz regimul Bashar al-Assad nu poate rămâne la putere”, argumentând că trebuie menţinute concluziile reuniunii Geneva I, care ar prevede o tranziţie politică la Damasc. Însă Serghei Lavrov, ministrul de Externe din Rusia, principalul aliat al regimului sirian la nivel internaţional, a criticat ”interpretările unilaterale ale acordului Geneva I din 2012”. Arabia Saudită, acuzată că susţine rebelii sunniţi din Siria, a cerut Iranului şi mişcării şiite Hezbollah să-şi retragă trupele din Siria. Şeful diplomaţiei germane, Frank-Walter Steinmeier, a catalogat drept ”surprinzătoare şi enervantă” insistenţa regimului de la Damasc de a rămâne la putere.
Siria se confruntă, începând din martie 2011, cu revolte reprimate violent şi confruntări între grupuri insurgente afiliate opoziţiei şi serviciile de securitate subordonate regimului Bashar al-Assad. Bilanţul violenţelor este, potrivit diverselor estimări, între 100.000 şi 130.000 de morţi.