Zi decisivă pentru cel de-al doilea proiect de extindere a plajelor

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...
Discuții în Guvern

Zi decisivă pentru cel de-al doilea proiect de extindere a plajelor

Administrație 19 Septembrie 2016 / 10:43 2655 accesări

Guvernul României va lua în discuție luni, 19 septembrie, un proiect de hotărâre privind aprobarea obiectivului de investiţii „Reducerea eroziunii costiere Faza II (2014 - 2020)“, precum şi a caracteristicilor principale şi a indicatorilor tehnico-economici aferenţi acestuia. Concret, este vorba de aprobarea celei de-a doua etape privind construcția unor diguri, reabilitarea de faleze și extinderea plajelor de la Năvodari până la 2 Mai. Potrivit unor surse, valoarea estimată a celui de-al doilea proiect poate ajunge la 800 de milioane de euro și acesta este implementat de Administraţia Naţională „Apele Române“ prin Administraţia Bazinală de Apă Dobrogea - Litoral (ABADL). Reprezentanții ABADL spun că vor fi executate lucrări de reducere a eroziunii costiere în zonele Mamaia Centru și Mamaia Nord, Agigea, Eforie Centru, Eforie Sud, Costinești Sud, Mangalia (Olimp, Neptun, Jupiter - Venus, Saturn, Mangalia), 2 Mai, Portul Tomis până la Portul Constanţa, Balta Mangalia, Stăvilar Periboina şi Stăvilar Edighiol.

CE CONȚINE PROIECTUL DE HOTĂRÂRE A GUVERNULUI

Hotărâre privind aprobarea obiectivului de investiţii „Reducerea eroziunii costiere Faza II (2014 - 2020)”, precum şi a caracteristicilor principale şi a indicatorilor tehnico-economici aferenţi acestuia.

În temeiul art. 108 din Constituţia României, republicată, și al art. 42 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 500/2002 privind finanţele publice, cu modificările și completările ulterioare, Guvernul României adoptă prezenta hotărâre.

Art.1. Se aprobă caracteristicile principale şi indicatorii tehnico-economici ai obiectivului de investiţii „Reducerea eroziunii costiere Faza II (2014 - 2020)”, prevăzuți în anexa care face parte integrantă din prezenta hotărâre.

Art.2. Finanțarea obiectivului de investiții prevăzut la art. 1 se face astfel:

- Etapa I - din Fondul de coeziune prin Programul Operaţional Infrastructură Mare 2014 - 2020, Axa Prioritară 5 „Promovarea adaptării la schimbările

climatice, prevenirea şi gestionarea riscurilor”, de la bugetul de stat prin bugetul Ministerului Mediului Apelor și Pădurilor în limita sumelor aprobate anual cu această destinație, conform programelor de investiții publice aprobate potrivit legii, din venituri proprii ale Administrației Naționale „Apele Române”,

precum și din alte surse legal constituite;

- Etapa II - se va realiza după identificarea surselor de finanțare legale.

Prim-ministru Dacian Julien Cioloș

PLAJE GARANTATE SĂ REZISTE 50 DE ANI

Amintim că, în prima parte a proiectului pentru combaterea fenomenului de reducere a eroziunii costiere, plajele au fost extinse cu aproximativ 33 de hectare (însumând cinci loturi de plajă: Mamaia Sud, Tomis Nord, Tomis Centru, Tomis Sud și Eforie Nord). Proiectul european, de peste 170 de milioane de euro (cea mai mare parte fiind asigurată de Uniunea Europeană), a fost unul din cele mai mari din România, iar în cadrul său, plajele au câștigat între 60 și 100 de metri. „A fost un proiect fără precedent în România. Erau situații în care nu era deloc nisip, cum ar fi la Eforie Nord”, au spus surse ABADL. Proiectul ”Protecția și reabilitarea părții sudice a litoralului românesc al Mării Negre“ a fost gândit în aşa fel încât investiţia să fie garantată cel puţin 50 de ani. Garanția pe înnisipare este de 50 de ani.

Taguri articol


12