Cele două Camere ale Parlamentului italian urmează să voteze aproape simultan, astăzi, o moţiune de susţinere a Guvernului în Camera Superioară şi două moţiuni de cenzură în Camera Inferioară. În Senat, partidul lui Berlusconi, Poporul Libertăţii (PdL) şi partenerul său de dreapta, Liga Nordului, dispun de o majoritate solidă, în timp ce în Cameră, Fini şi 35 de deputaţi care l-au urmat, s-au angajat să îl pună pe Berlusconi în minoritate, votând moţiunea centriştilor conduşi de Pierferdinando Casini. Pronosticurile sunt foarte incerte, miza adoptării acestor moţiuni constând doar în câteva voturi.
În aceste condiţii, premierul Italiei, Silvio Berlusconi, a avertizat, ieri, în legătură cu impactul pe care o criză politică ar putea să îl aibă asupra credibilităţii financiare a Italiei, în plină criză a zonei euro, afirmând că Guvernul italian a redat încrederea pe pieţele financiare. “Italia a fost afectată de tensiunile serioase referitoare la sistemul economic, adică a fost pusă la îndoială credibilitatea financiară a ţării”, a declarat, ieri, Berlusconi în Senat. “Asumând responsabilităţi, Guvernul a căpătat o reputaţie şi are credibilitate pe pieţele financiare, pentru că nu a cedat semnalelor privind cheltuielile publice. Italia are a treia datorie publică din lume, fără a avea a treia economie a lumii, iar această datorie o expunea atacurilor speculative; însă noi am luptat şi luptăm pentru a afirma vitalitatea noastră şi soliditatea reală a economiei, astfel că în prezent reuşim să evităm atacurile speculative”, a subliniat Berlusconi. “În contextul tensiunilor de pe pieţele financiare, Italia nu are nevoie de o criză politică”, a mai insistat Berlusconi. Italia are o datorie publică de aproximativ 1.800 de miliarde de euro, una dintre cele mai mari din lume.
Şeful Guvernului italian a propus un pact forţelor de centru şi tuturor moderaţilor, apreciind că “declanşarea unei crize guvernamentale fără o soluţie previzibilă ar fi o nebunie politică”, într-un discurs în Senat, cu o zi înaintea votului decisiv. “Trebuie să reconstruim alianţa cu toate forţele moderate”, a declarat Berlusconi, propunând “un pact de legislatură” foştilor săi aliaţi din grupul Viitor şi Libertate pentru Italia, conduşi de Gianfranco Fini şi forţelor de centru ale UDC. “Avem nevoie de continuitate, de o eficienţă perfectă, de capacitate de decizie, de orice în afară de o criză în care se face un salt în necunoscut”, a subliniat preşedintele Consiliului, afirmând necesitatea stabilităţii în condiţiile crizei economice şi a turbulenţelor pe pieţele financiare europene.