ACŢIUNE PENTRU COPIII FĂRĂ POSIBILITĂŢI Programul Consiliului Judeţean Constanţa (CJC) „Spectacole pentru copii - Caravana Estival 2011“, destinat elevilor din mediul rural, a oferit posibilitatea pentru 150 de elevi din Valu lui Traian să petreacă câteva ore de neuitat la Constanţa. Ca de fiecare dată, programul reprezintă o bucurie pentru elevii din mediul rural, întrucât cei mai mulţi dintre ei nu au posibilităţi financiare să vină la Aqua Magic ca să se dea în tobogane, să se plimbe cu telegondola sau să plătească un bilet la spectacolele cu delfini. „Mă dau pentru prima dată cu telegondola, n-am mai avut ocazia. Dar nu mi-e frică de înălţime. Sunt pentru prima dată şi la Aqua Magic şi de abia aştept să mă dau în tobogane”, a spus, vizibil emoţionat, Akan Mujdaba, un elev din Valu lui Traian care urmează să treacă în clasa a VIII-a. Întreaga zi a fost un prilej de bucurie pentru toţi elevii din Valu lui Traian, cu atât mai mult cu cât vremea a fost însorită, perfectă pentru o zi de plajă la Aqua Magic. „Toţi copiii programaţi sunt nerăbdători să vină să se dea în toboganele de la Aqua Magic. Au fost primari care au solicitat să le suplimentăm locurile, pentru că foarte mulţi elevi erau doritori să vină la Constanţa. Printre localităţile pe care le-am programat de două ori în cadrul acţiunii s-au numărat Băneasa, Siliştea şi Mircea Vodă”, a declarat Edi Bădilă, coodonatorul programul CJC.
OBIECTIVE TURISTICE ATRACTIVE Programul „Spectacole pentru copii - Caravana Estival 2011“ a fost demarat în urmă cu cinci ani, la iniţiativa preşedintelui CJC, Nicuşor Constantinescu, şi se derulează în colaborare cu Complexul Muzeal de Ştiinţe ale Naturii, Aqua Magic şi Telegondola Constanţa. Aprox. 7.000 de elevi din mediul rural beneficiază, anual, de sprijinul CJC, ca să ajungă la obiectivele din Constanţa. La programul autorităţilor judeţene urmează să participe şi copiii din centrele de plasament.