Şapte persoane şi-au pierdut viaţa şi alte şaptezeci au fost rănite într-un atentat dinamitar ce a vizat, ieri, o clădire rezidenţială din Mossul. Poliţia a fost atrasă în zonă de un zvon conform căruia în clădirea respectivă s-ar fi aflat o importantă cantitate de arme. Din păcate, imediat a fost declanşată explozia. Potrivit unor surse spitaliceşti, numărul morţilor va creşte, întrucît numeroase persoane rănite se află în stare foarte gravă. Alte cinci persoane, printre care şi o femeie şi un copil, şi-au pierdut viaţa, în cursul zilei de ieri, într-un atentat cu maşină-capcană organizat într-o piaţă din oraşul irakian Kirkuk. Alte zece persoane au fost rănite. Decanul unei facultăţi din cadrul Universităţii din Bagdad a fost ucis ieri dimineaţă, într-un atac armat. Informaţia a fost comunicată de agenţia irakiană de presă Nina, citînd surse ale poliţiei, potrivit cărora, un grup de insurgenţi mascaţi a deschis focul asupra profesorului Munther Mihrij Radi, aflat la volanul maşinii sale. Atacul a survenit în zona Utaifiya, în apropierea moscheei Buratha. Asasinii au reuşit să scape.
Peste ocean, Senatul american a aprobat, marţi, un proiect de lege care prevede scutirea Irakului de răspundere în cazul unor procese datînd din perioada regimului fostului lider Saddam Hussein, acesta urmînd să fie promulgat de preşedintele George W. Bush. Senatul a aprobat, cu 91 de voturi pentru şi trei împotrivă, măsura care autorizează şi programele militare ale SUA. Camera Reprezentanţilor a aprobat un proiect de lege identic săptămîna trecută. La sfîrşitul anului trecut, Congresul american a aprobat o versiune diferită a acestui proiect de lege, care ar fi aprobat procese împotriva Irakului, unele datînd din perioada războiului din Golf din 1991, cînd trupele americane au înlăturat militarii irakieni din Kuwait. Noul Guvern irakian a denunţat că astfel de procese ar costa ţara pînă la 25 de miliarde de dolari, într-o perioadă marcată de procesul de reconstrucţie, după ofensiva americană demarată în 2003. Legea va permite continuarea proceselor împotriva Libiei, însă doar cele referitoare la acţiunile întreprinse de această ţară în perioada cînd a fost calificată de SUA drept sponsor al terorismului, între 1979 şi 2006. Proiectul de lege prevede şi creşterea remuneraţiei soldaţilor americani şi stabileşte condiţiile pentru planul administraţiei Bush de a construi un sistem antirachetă în estul Europei.
Pe de altă parte, două organizaţii americane independente au publicat, ieri, un studiu intitulat “Pretexte false”, în care sînt compilate declaraţii inexacte ale preşedintelui George W. Bush şi ale colaboratorilor săi apropiaţi din perioada 2001 - 2003, în legătură cu pericolul reprezentat de Irak. “Un studiu complet arată că declaraţiile au făcut parte dintr-o campanie orchestrată care a entuziasmat opinia publică şi care a dus ţara la război pe baza unor afirmaţii false”, consideră autorii raportului, membri ai Centrului pentru Integritate Publică şi Fondului pentru Independenţă în Jurnalism. “Preşedintele Bush şi alţi şapte responsabili ai administraţiei, printre care vicepreşedintele Dick Cheney, consilierul pentru Securitate Naţională, Condoleeza Rice şi secretarul Apărării, Donald Rumsfeld, au făcut 935 de declaraţii false în decurs de doi ani după atentatele din 11 septembrie 2001, în legătură cu ameninţarea reprezentată de Irakul lui Saddam Hussein pentru securitatea naţională”, afirmă autorii studiului, care au analizat sute de intervenţii publice ale înalţilor responsabili din guvern. În timpul celor doi ani care au precedat intervenţia americană din Irak, din martie 2003, “Bush şi secretarul de Stat, Colin Powell, secretarul adjunct al Apărării, Paul Wolfowitz şi purtătorii de cuvînt ai Casei Albe, Ari Fleisher şi Scott McClellan, au afirmat greşit în 532 de rînduri (discursuri, conferinţe de presă, interviuri, etc.) că Irakul deţine arme de distrugere în masă sau că încearcă să producă sau să obţină şi are legături cu al-Qaida”, se arată în studiu. Documentul citează un discurs al lui Dick Cheney din august 2002, în cursul căruia acesta a afirmat: “Nu există îndoieli că Saddam Hussein deţine în prezent arme de distrugere în masă”. Potrivit directorului CIA din perioada respectivă, George Tenet, aceste afirmaţii depăşeau cu mult evaluările agenţiei de informaţii.