Zi splendidă la mare pentru alţi 132 de copii

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...
„Spectacole pentru copii - Constanţa Estival 2013“

Zi splendidă la mare pentru alţi 132 de copii

Social 24 August 2013 / 00:00 312 accesări

Alţi 132 de copii au beneficiat, vineri, de programul „Spectacole pentru copii - Constanţa Estival 2013”. Demarat la iniţiativa preşedintelui Consiliului Judeţean Constanţa (CJC), Nicuşor Constantinescu, în urmă cu şapte ani, programul a continuat vineri cu excursia pe litoral a 132 de copii din comunele Cuza Vodă şi Tortoman. „Copiii din comuna noastră nu au ocazia să vină la Constanţa decât prin acest program. Puţine sunt familiile care le pot asigura o plimbare la Constanţa celor mici şi de aceea profităm de programul CJC pentru a-i ajuta pe toţi copiii să ajungă la Constanţa“, a declarat primarul comunei Tortomanu, Lucian Chitic, care a fost prezent la malul mării alături de cei mici. Prin intermediul acestui program finanţat de CJC, peste 5.000 de copii din judeţ beneficiază anual, până în septembrie, de excursii gratuite la Constanţa, unde vizitează Delfinariul, se distrează la Aqua Magic, se plimbă cu telegondola şi urmăresc un superb spectacol de circ oferit de membrii circului Americano Vargas. Copiii sosiţi în reşedinţa de judeţ au avut prilejul să se cunoască şi să se împrietenească şi au fost încântaţi de tot ce au văzut. Fie că a fost vorba de animalele din Microrezervaţie, de spectacolul oferit de delfinii Ni Ni şi Chen Chen, de priveliştea pe care au avut ocazia să o vadă deasupra staţiunii Mamaia, din telegondolă sau de multitudinea de tobogane în care s-au dat la Aqua Magic, copiii au savurat din plin fiecare moment petrecut aici. Fără excepţie, fiecare locaţie vizitată le-a stârnit interesul. Pe lângă distracţie, copiii au beneficiat şi de toate condiţiile necesare pentru a se simţi cât mai bine.



12