Leul s-a apreciat nesemnificativ în faţa euro, cu 0,01%, cursul ajungând de la 4,3539, la 4,3535 unităţi, în şedinţa de vineri. Şi dolarul american a pierdut teren în raport cu moneda naţională, respectiv 1,48%, paritatea afişată de banca centrală coborând de la 3,2764, la 3,2278 unităţi. Pe piaţa valutară, leul a avut joi o evoluţie statică, tranzacţionându-se în intervalul 4,35 - 4,36 unităţi/euro. Lichiditatea din piaţă a fost scăzută, în condiţiile în care jucătorii au lipsit, datorită sărbătoririi Zilei Naţionale. Şi vineri lichiditatea a fost la cote minime, aşa că leul a avut parte de încă o zi statică. „Moneda naţională a beneficiat puţin de pe urma datelor privind piaţa forţei de muncă din SUA”, au spus economiştii ING Bank. Tot vineri, francul elveţian a fost cotat la 3,5190 lei, în scădere de la 3,5474 lei, cât fusese joi. (P.N.)