Ziarişti asasinaţi

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...

Ziarişti asasinaţi

Monden 03 Iulie 2012 / 00:00 298 accesări

Un număr de 72 ziarişti au fost asasinaţi în 21 de ţări, în primele trei luni ale acestui an, ceea ce înseamnă o creştere cu 33% faţă de aceeaşi perioadă a anului trecut, a anunţat, ieri, la Geneva, organizaţia Press Emblem Campaign - PEC. Potrivit PEC, această creştere a numărului ziariştilor ucişi este rezultatul intensificării conflictelor interne iar ţările cu cei mai mulţi jurnalişti asasinaţi în primul trimestru al acestui an sunt Siria şi Mexic, cu 20, respectiv opt jurnalişti omorâţi. Zona Americii Latine şi a Caraibelor concentrează cel mai mare număr de victime în rândul ziariştilor. Pe lângă cei opt jurnalişti ucişi în Mexic, alţi şase şi-au pierdut viaţa în Brazilia, patru în Honduras, doi în Bolivia şi câte unul în Columbia, Panama şi Haiti. În Asia s-au înregistrat 17 victime printre jurnalişti şi în Africa 10. Secretarul general al PEC, Blaise Lempen, a afirmat că accesul la informaţii s-a înrăutăţit de la începutul anului şi a criticat faptul că în Siria, autorităţile au reuşit să blocheze complet informarea şi orice relatare despre cazurile de încălcare a drepturilor omului. ”Dacă situaţia persistă, în anul 2012 vom avea un număr record de ziarişti asasinaţi”, avertizează el.

Taguri articol


12