Mijlocaşul Zinedine Zidane a fost desemnat cel mai bun jucător al meciului Brazilia - Franţa, scor 0-1, în urma căruia reprezentativa antrenată de Raymond Domenech s-a calificat în semifinalele Cupei Mondiale, informează site-ul oficial al competiţiei. "Zidane a fost cel mai influent jucător din naţionala Franţei. Jocul său a fost uimitor, iar pasele sale extraordinare. A condus în totalitate la mijlocul terenului.
Echipa Franţei a arătat astăzi mai bine ca oricînd datorită lui Zidane", a declarat
Alvin Corneal, membru al Comisiei Tehnice a FIFA. Site-ul oficial al Cupei Mondiale aminteşte că Zidane a fost desemnat în 1998, 2000 şi 2003 cel mai bun fotbalist din lume şi menţionează că fotbalistul francez "l-a eclipsat lejer pe actualul jucător al anului, Ronaldinho, cu o demonstraţie de pricepere şi viziune". "S-a aflat constant în centrul acţiunii, folosind mişcări subtile şi delicate pentru a scăpa de fundaşii brazilieni şi trimiţînd mingi periculoase spre atacantul Thierry Henry", scrie fifaworldcup.com.
Pele, considerat cel mai mare fotbalist al tuturor timpurilor, a declarat, la finalul partidei, că Zinedine Zidane a fost magicianul meciului Brazilia - Franţa. "Zidane a fost magicianul meciului", a declarat Pele, care a asistat la meciul disputat la Frankfurt. Întrebat despre evoluţia Braziliei, Pele a răspuns: "Doar două şuturi pe
poartă, este prea puţin".