Zidane vrea s-o antreneze pe Real Madrid și să fie selecționer al Franței

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...
Fotbal internațional

Zidane vrea s-o antreneze pe Real Madrid și să fie selecționer al Franței

Sport 01 Aprilie 2015 / 00:00 427 accesări

Fostul mare fotbalist francez Zinedine Zidane a declarat că vrea să antreneze echipa Real Madrid și să fie selecționer al naționalei țării sale, dar nu se grăbește cu aceste obiective. Antrenor la ora actuală al formației secunde a lui Real, Zidane a afirmat într-un interviu pentru Canal Plus că își dorește să fie pe banca primei echipe a clubului, însă are răbdare, fiindcă mai sunt lucruri de învățat: „N-am devenit jucătorul care am fost în doar doi ani, la fel e cu meseria de antrenor”. El l-a lăudat pe actualul tehnician al Realului, Carlo Ancelotti, al cărui secund a fost când madrilenii au câștigat, în sezonul trecut, a zecea Ligă a Campionilor din istoria clubului.

Fostul mijlocaș, acum în vârstă de 42 de ani, își dorește, de asemenea, să fie selecționer al Franței, post ocupat acum de un alt tehnician ce „reușește o muncă extraordinară”, fostul său coleg de națională Didier Deschamps. Zidane consideră logic că Real se interesează de Paul Pogba, mijlocașul francez al lui Juventus Torino. În opinia fostului câștigător al „Balonului de Aur”, „Pogba are un potențial enorm și mai poate progresa”.

Taguri articol


12