Multe dintre serviciile judeţene de ambulanţă din ţară au avut parte de zile de foc, ca urmare a numeroaselor solicitări sosite pe adresa unităţilor. Reprezentanţii Ministerului Sănătăţii Publice (MSP) au anunţat că au fost serios afectate de caniculă judeţele din sud-estul, sudul, şi sud-vestul României: Teleorman, Timiş, Caraş-Severin, Arad, Bihor, Giurgiu, Galaţi, Dolj, Călăraşi, Olt, Brăila, Buzău, Vrancea, Vaslui, Tulcea, Ialomiţa, Ilfov, Bucureşti, dar şi Constanţa. De asemenea, au fost înregistrate valori crescute ale temperaturii la limita codului galben şi în judeţele: Argeş, Gorj, Dîmboviţa, Mureş, Timiş, Bacău, Prahova. La nivelul acestor judeţe, autosanitarele nu au avut pace, ele deplasîndu-se la sute de cazuri în nici 24 de ore. De exemplu, la nivelul judeţului nostru, medicii de gardă ai Serviciului de Ambulanţă Judeţean (SAJ) raportau, pe 24 de ore, pînă la patru sute de cazuri de solicitări, multe dintre ele fiind cauzate şi de temperaturile extrem de ridicate. Totodată, directorul SAJ Constanţa, dr. Vasile Popescu, anunţa că pe zi erau găsite în stradă, „topite” de caniculă, peste 10 persoane. Specialiştii MSP susţin că nu au fost înregistrate decese cauzate de caniculă, potrivit fişelor de semnalare. Personalul serviciilor de ambulanţă din judeţele afectate, care se confruntă cu un mare deficit de personal, respectiv Bucureşti, Constanţa şi Arad, au reuşit totuşi să facă faţă cu brio tuturor solicitărilor, autosanitarele ajungînd la cazuri în timp record.