„Zile gratuite de vacanţă”, la mare

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...

„Zile gratuite de vacanţă”, la mare

Justiție 15 August 2012 / 00:00 410 accesări

Reprezentanţii Asociaţiei Naţionale a Agenţiilor de Turism (ANAT) din România au pregătit o nouă surpriză pentru românii care vor să-şi petreacă concediul pe litoral. Până pe 31 august, turiştii care merg la mare prin agenţiile membre ANAT pot primi nopţi gratuite de cazare, în cadrul programului „Zile gratuite de vacanţă”. „Programul, realizat în parteneriat cu hotelierii din România, include oferte speciale precum acordarea unui număr de zile gratuite de vacanţă după modelul „5=7”. Asta înseamnă că turistul plăteşte cinci nopţi şi stă şase sau chiar şapte”, a declarat preşedintele ANAT, Corina Martin. Programul face parte din proiectul „Vacanţă în ţara mea” 2012, proiect care reuneşte mai multe campanii promoţionale distincte, precum „Înscrieri timpurii”, „Litoralul pentru toţi” sau „O săptămână la munte”. Preşedintele ANAT a precizat că a solicitat sprijinul Ministerului Turismului pentru a face cunoscute programele speciale, astfel încât să fie demolat mitul conform căruia turismul „în România e scump şi prost”. „Trebuie să învăţăm românii să aleagă cea mai bună ofertă, şi anume cu ajutorul unui agent de turism, alegând programele şi perioadele speciale şi efectuând rezervările din timp”, a declarat Corina Martin. Dacă în anii trecuţi sprijinul Ministerului Turismului era doar la nivel declarativ, în acest an au fost făcuţi primii paşi pentru ca parteneriatul între autorităţile centrale şi membrii industriei turistice din România să devină realitate. „Am avut, recent, o întâlnire cu membrii ANAT şi am reiterat sprijinul pe care Ministerul Turismului doreşte să-l ofere agenţilor din turism şi administraţiilor locale care se implică în organizarea de evenimente care au ca scop creşterea numărului de turişti”, a declarat secretarul de stat din cadrul Ministerului Turismului, Cristian Bărhălescu. El a precizat că se aşteaptă rectificarea bugetară de săptămâna viitoare, pentru ca instituţia pe care o reprezintă să se poată implica activ în sprijinirea turismului intern, prin alocarea de fonduri pentru promovare.



12